Restaurarea conacului Vârnav Liteanu din orașul Liteni, printre realizările de suflet ale fostului ministru al Culturii Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a prezentat un scurt bilanț la finalul mandatului de doi ani de ministru al Culturii. Pentru început, Bogdan Gheorghiu a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în cei doi ani cât a fost ministru al Culturii. „Au fost doi ani cu multe încercări generate de pandemie, dar și cu multe obiective atinse, chiar dacă nu toate. De la înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO sau depunerea dosarului «Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova» pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, la modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și la deschiderea către public a Muzeului Național Constantin Brâncuși și înființarea a două muzee – Muzeul Național Brătianu și Muzeului Ororilor Comunismului în România, am depus împreună cu oameni dedicați și buni profesioniști toate eforturile să conservăm și să promovăm patrimoniul cultural național”, a spus Gheorghiu. El a adăugat că și deblocarea unor situații care trenau de mulți ani a arătat că Ministerul Culturii poate să dezvolte România. Astfel, Bogdan Gheorghiu a spus că a reușit în mandatul său ca, după 12 ani, să deblocheze achiziția de artă contemporană, care a avut loc în 2020, precum și începerea lucrărilor, pe 4 noiembrie 2021, la obiectivul de investiții «Consolidare, restaurare și amenajare Muzeul Național „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”, Casa memorială și Anexa», după 3 ani de la începerea procedurilor de achiziții publice.
„Un proiect la care țin foarte mult, la care mai sunt de făcut doar câțiva pași, este încheierea unui nou acord cu BDCE pentru 8 obiective culturale, unde mă bucur ca sucevean că am reușit să includ conacul Vârnav-Liteanu, din localitatea Liteni, care va deveni centru pentru restauratori”, a subliniat fostul ministru al Culturii. El a ținut să le mulțumească și celorlalți miniștri care au înțeles rolul culturii în viața socială și economică a României și au susținut implementarea indemnizațiilor pentru cei care obțin venituri din dreptul de autor și drepturi conexe și care au permis includerea codurilor CAEN în schema de ajutor de stat pentru IMM-uri, PFA-uri și ONG-uri. „Mai sunt obiective de atins în cultură, obiective de care întreaga Românie are nevoie și îi doresc, pe această cale, mult succes noului ministru Lucian Romașcanu, asigurându-l de întreg suportul pentru îndeplinirea programului de guvernare al Ministerului Culturii”, a încheiat Bogdan Gheorghiu.

Recomandări

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți
„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare

„Cea mai frumoasă clasă de Crăciun” – tradiție educațională la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Omagiu lui Nicolae Labiș, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: Literatura care unește generații