– Posibilitatea de a găsi o seară liberă pentru organizarea unei nunți în perioada iunie – septembrie a anului viitor este aproape inexistentă
– Unul dintre cele mai solicitate restaurante pentru organizarea de nunți este SAGRA, care însă are rezervate încă de pe acum toate sîmbetele din luna mai și pînă în septembrie 2006
– ”Din anul 1978 lucrez în domeniu, dar niciodată nu am văzut o asemenea cerere pentru nunți, și să se facă rezervările așa de repede”, spune Filuță Cerlincă, directorul restaurantului Brădet, și acest spațiu fiind rezervat în proporție de 100%
– Patronii restaurantelor sucevene spun că anul acesta cei care s-au grăbit cel mai tare să-și ocupe din timp o seară pentru a-și organiza nunta sînt „italienii”
Cei care au stabilit să-și unească destinele în cursul anului viitor riscă încă de pe acum să nu găsească nici un loc în care să-și organizeze nunta. Și asta pentru că, încă de anul acesta, sucevenii s-au asigurat că vor avea unde să-și organizeze petrecerea din ziua nunții. Practic, în momentul de față, majoritatea restaurantelor sucevene au rezervate aproape toate serile de sîmbătă și duminică din anul 2005. Fie că este vorba de restaurantele Sagra, Brădet, Continental Arcașul, Gloria, sau despre altele cu o capacitate mai redusă, zilele rămase libere pentru organizarea unor nunți pot fi numărate pe degete. Cum este și normal, „bătaia” cea mai mare este pentru sfîrșiturile de săptămînă din lunile de vară, perioadă în care cu greu cineva mai poate să găsească o seară liberă. După cum spun majoritatea patronilor de restaurante, cererea pentru organizarea de nunți este mai mare anul acesta comparativ cu anii precedenți, avînd în vedere că foarte mulți suceveni au preferat să se asigure din timp că vor avea unde să-și facă nunta. Tot aceiași patroni mai spun că și anul acesta cei care s-au grăbit cel mai tare să-și ocupe din timp o seară pentru a-și organiza nunta sînt „italienii”, în lunile iulie și august aceștia făcînd cele mai multe rezervări de restaurante pentru anul 2006.
– Unul dintre cele mai solicitate restaurante este SAGRA
Unul dintre cele mai solicitate spații pentru organizarea de nunți este restaurantul SAGRA, loc unde în momentul de față pentru perioada de vară a anului 2006 se mai pot rezerva doar zilele de duminică. Modernizat recent, restaurantul „Sagra” oferă un spațiu select în care o pereche își poate face nunta. Tocmai din acest motiv, încă de la începutul acestui an foarte mulți suceveni și-au rezervat încă de la mijlocul acestui an o seară de sîmbătă din anul 2006, cererea fiind însă în continuare extrem de mare. Astfel, potrivit spuselor directorului complexului hotelier SAGRA, Gheorghe Filpciuc, toate sîmbetele din lunile iunie, iulie și august și septembrie sînt încă de pe acum rezervate, singura variantă rămînînd nopțile de duminică, și acesta ocupate însă în proporție de 50%. Una din explicațiile pentru această situație ar putea fi capacitatea restaurantului, aici putînd fi organizate nunți pentru mai mult de 300 de persoane. La aceasta se adaugă însă și calitatea serviciilor care sînt oferite celor care aleg această locație pentru a-și face nunta, atît bucătarii, cît și ospătarii avînd cele mai înalte calificări în domeniu. De asemenea, trebuie spus că anul acesta, la restaurantul SAGRA, pentru a rezerva o seară în vederea organizării unei nunți, cei interesați trebuie să plătească un avans de 500 de euro, sumă care va fi scăzută din costul total. Acesta este stabilit în funcție de numărul de persoane preconizate a veni la nuntă, singura cheltuială pentru client fiind plata meniurilor pentru invitați. Meniuri care în momentul de față costă în medie de la 800.000 de lei la 1.000.000 de lei, suma putînd fi mai mare în funcție de solicitările clientului.
– ”Din anul 1978 lucrez în domeniu, dar niciodată nu am văzut o asemenea cerere pentru nunți, și să se facă rezervările așa de repede”, spune directorul restaurantului Brădet, Filuță Cerlincă
Tot o cerere foarte mare pentru organizarea de nunți este și la restaurantul „Brădet”. Cu o capacitate de peste 200 de locuri în interior, la care se mai adaugă peste 100 de locuri pe terase, restaurantul este rezervat aproape în toate zilele de sîmbătă și duminică, pînă în cursul lunii septembrie 2006. Potrivit spuselor directorului Filuță Cerlincă, rezervările pe anul 2006 s-au făcut încă de la începutul anului 2005. În aceste condiții, spune Cerlincă, în lunile mai, iunie, iulie, august și septembrie 2006 sînt rezervate toate serile de sîmbătă, singurele zile în care mai pot fi organizate nunți fiind cele de duminică. „Din anul 1978 lucrez în domeniu, dar niciodată nu am văzut o asemenea cerere pentru nunți, și să se facă rezervările așa de repede”, ne-a spus Filuță Cerlincă. În ceea ce privește prețul unei nunți organizate aici, acesta variază în funcție de meniul dorit, care pleacă de la suma de aproximativ 20 de euro de persoană.
După cum am mai precizat, și celelalte restaurante din municipiul Suceava sînt ocupate aproape în totalitate în cursul anului următor, și în mod special în intervalul mai-august. Astfel, la restaurantul „Gloria” posibilitatea de a mai găsi o seară în care să se organizeze o nuntă este aproape nulă, avînd în vedere că lunile mai, iunie, iulie, august și septembrie sînt ocupate în totalitate. Cei de aici ne-au explicat că în cazul restaurantului Gloria singurele variante disponibile ar fi în lunile de la începutul anului, perioadă în care cei interesați ar mai găsi cîteva zile libere.
O variantă pentru cei care doresc să-și facă nunta anul viitor ar fi restaurantele „Central” și „Continental Arcașul”, ambele cu o capacitate de la 120 la puțin peste 200 de persoane. Astfel, cele două spații sînt ocupate în momentul de față în proporție de aproximativ 50%, cei interesați mai avînd posibilitatea să găsească libere unele zile din lunile mai, iunie sau iulie.
