Căminele pentru bătrâni și copii din fiecare eparhie, mesele pentru cei săraci, ajutarea sinistraților și alte feluri de ajutoare îndreptate către cei aflați în lipsuri materiale sunt mărturii și fapte ale responsabilității social-filantropice a episcopului.
Sfântul Apostol Pavel scrie Episcopului Timotei: „Slujba ta fă-o deplin” (II Timotei 4, 5), amintindu-i prin aceste cuvinte de responsabilitatea pe care o are față de unele categorii sociale, precizând: „Pe bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe frați. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe niște mame; pe cele tinere, ca pe surori, în toată curăția. Pe văduve cinstește-le, dar pe cele cu adevărat văduve” (5, 1-3). Pe episcopul Tit îl sfătuiește ca în toate să se arate pe sine, în fața păstoriților săi: „pildă de fapte bune dovedind în învățătură, neschimbare, cuviință… slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bineplăcute, neîntorcându-le vorba…” (Tit 2, 7 – 9).
În veacurile postapostolice, accentul a căzut mereu pe această căutare a unității prin slujire
Sub aspectul ei de întrajutorare, slujirea e mereu prezentă. Iată cum descrie Sfântul Iustin Martirul această practică ce urma Euharistiei: „Cei care au și vor, dau, liber, fiecare ce vrea, și ceea ce se strânge se dă celui ce prezidează, și el ajută orfanii, văduvele, bolnavii, pe cei neajutorați, prizonierii, oaspeții străini, într-un cuvânt, el îi ajută pe toți cei care au nevoie” (Apologia I, 67, P.G. 6, 4329C.). Se înțelege că prin „cei care prezidează” sunt numiți episcopii, așadar avem aici un prim indiciu despre diaconia organizată de conducătorii Bisericilor locale. În Constituțiile Apostolice se menționează rolul membrilor Bisericii în acțiunea de slujire. Episcopii sunt îndemnați să fie blânzi, liniștiți, mărinimoși, milostivi, pașnici, nemânioși, gata de a da învățături, îndemânatici în a întoarce la pocăință, primitori, mângâietori, nu bătăuși, nu mincinoși, nu gâlcevitori, nu mândri, nu disprețuitori, nu dedați vinului, nu bețivi, nu cheltuitori în zadar, nu îndeletnicindu-se cu desfătările, nu mult cheltuitori, nu întrebuințând darurile lui Dumnezeu ca fiind străine, ci „ca unii ce ați fost puși iconomi buni, ca unii care veți da socoteală lui Dumnezeu”(Constituțiile Apostolice II, 24, ed. P.A.de Lagrange, Lipsiac, 1862, p.49). Același izvor precizează rolul de „iconom” al episcopului, dar e limpede că această „iconomie” e inclusă în funcția sa slujitoare: „Cele ce se aduc de bunăvoie pentru săraci, să le iconomisească bine pentru orfani și pentru văduve și pentru cei strâmtorați și pentru străinii săraci, ca unul care va da socoteală pentru acelea lui Dumnezeu, care i-a încredințat iconomia aceasta” (ibidem, II, 25, ed.cit., p. 25).
Sfântul Ioan Gură de Aur, în comentariul la Evanghelia după Matei (27, 5-10) arată menirea preoților în slujirea lor pastoral – filantropică, numindu-i „hrănitorii săracilor, apărătorii nedreptățiților, găzduitorii străinilor, ajutătorii celor încarcerați, purtătorii de grijă ai orfanilor, sprijinitorii văduvelor, îndrumătorii fecioarelor…” (Omilia 85).
„Dacă fiecare ar da unui sărac o pâine, toți săracii ar fi îndestulați”
Categoriile sociale existente în toate timpurile, la care, în vremea noastră trebuie să adăugăm pe copiii rămași fără purtarea de grijă a părinților plecați la lucru peste hotare, familiile dezmembrate într-un număr foarte mare, tinerele prinse în lațul păcatului desfrânării, aducând pe lume copii în afara căsătoriei binecuvântate prin Taina Nunții, au nevoie de ajutor material și financiar și, o dată cu acesta, ajutorul moral – religios. De aici reiese responsabilitatea social – filantropică a episcopului.
Biserica noastră, cum știm, astăzi, este lipsită de aceste resurse necesare ajutorării cuvenite, dar ea nu încetează, cum scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, „de a hrăni atâția săraci, câți va putea” (p. 963), pe măsura, spunem noi, responsabilității social – pastorale a episcopului. În pofida lipsurilor bunurilor materiale necesare activității filantropice, totuși se poate face ceva pentru cei aflați în lipsuri materiale, spune Sfântul Ioan Gură de Aur și anume: „Socot că, prin harul lui Dumnezeu, suntem aici în Antiohia cam la o sută de mii de creștini. Iar dacă fiecare ar da unui sărac o pâine, toți săracii ar fi îndestulați. Iar dacă fiecare ar da câte un obol, n-ar mai fi în oraș nici un sărac…” (p. 963). Sfântul Ioan Gură de Aur face o critică aspră la adresa celor bogați dar nemilostivi din vremea sa. Ca urmare a zgârceniei celor bogați, sfântul ierarh spune: „Acum, însă, din pricina voastră, Biserica trebuie să aibă țarine, case și clădiri de închiriat… și alte multe lucruri gospodărești. Și ar trebui să fie în administrarea voastră (a laicilor – n.n.) vistieria aceasta a Bisericii. Iar râvna voastră să fie venitul ei. Dar se întâmplă două lucruri nepotrivite: și voi rămâneți fără rod și preoții lui Dumnezeu se îndeletnicesc cu ce nu se cuvine (administrarea bunurilor economice – n.n)”. Ca urmare a acestei situații nedorite, Biserica a întocmit canoane, statute și regulamente bisericești.
(Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, sursa: http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/responsabilitatea-social-filantropica-episcopului)
