Nu știu, evident, care va fi deznodământul finalei de duminică. Aș fi tentat să spun că nici nu mă interesează deși, ca sucevean, ca iubitor al sportului, îmi doresc foarte mult ca acest trofeu, Challenge Cup, să fie câștigat de handbaliștii noștri. Îmi doresc ca munca acestor tineri să fie încununată de un succes remarcabil, la care nimeni nu îndrăznea să se gândească anul trecut, după calificarea în cupele europene.
Țin minte că, în acel moment, italienii cu care jucam în primul tur au trimis Universității un fax în care propuneau ca ambele meciuri să se joace în Peninsulă. Știți că se practică în handbal. Echipa mai puternică, favorită clar, propune acest lucru adversarului mai slab cotat (inclusiv financiar). Acesta din urmă face astfel economie de ceva bani, că la calificare oricum nu îndrăznea să spere. Așa era percepută Suceava, atunci, în handbal. Astăzi, numele Sucevei este rostit cu respect.
Acum 3 – 4 ani, Universitatea Suceava era o echipă de pluton, care aducea mari bucurii iubitorilor de sport din zonă prin rămânerea în prima ligă. Pe atunci, numele Universității Suceava era rostit în handbal cu indiferență. Astăzi, este rostit cu admirație.
Metamorfoza acestei echipe își are explicația în existența și apariția unor persoane. Am mai scris despre ele, dar astăzi nu vreau să dau nici un nume, tocmai pentru că nu vreau să se simtă cineva nedreptățit. În jurul acestor persoane s-a creat ECHIPA. Universitatea Suceava nu are vedete. Are o ECHIPĂ: sponsori (care au început să vină tot mai mulți în ultima vreme), conducerea administrativă, conducerea tehnică și, bineînțeles, în primul rând, jucătorii. O ECHIPĂ în care fiecare își cunoaște locul, fiecare își știe atribuțiile, fiecare este lăsat să facă ceea ce știe și ceea ce trebuie să facă.
Spuneam că sunt tentat să zic că nici nu mă interesează rezultatul meciului. Și asta pentru că handbaliștii suceveni au jucat deja cel mai important meci. Un meci pe care deja l-au câștigat. Un meci la finalul căruia pe tabela imaginară au apărut cuvintele „Se poate”. Se poate să ajungi sus. Prin muncă, dăruire, devotament, disciplină și conștiință. Cuvinte perimate în ziua de astăzi. Un meci pe care l-au câștigat nu doar pentru iubitorii sportului, ci pentru toți cei care nu știu ce să aleagă în viață. Cartea sau chiulul? Munca sau șmecheria? Disciplina sau golănia? Respectul sau ignoranța? Prin ceea ce au făcut, handbaliștii suceveni au dat răspuns la aceste întrebări.
Nu știu care va fi deznodământul finalei. Reșița este o echipă extrem de puternică. O echipă capabilă să întoarcă rezultatul din tur. Sper să nu o facă. Sper ca Universitatea Suceava să câștige trofeul. Dar, indiferent de rezultatul meciului, sunt convins că handbaliștii suceveni vor da totul pe teren. Poate vor face greșeli. Poate se vor precipita și vor pierde mingi ușoare. Poate vor juca impecabil. Poate vor fructifica fiecare oportunitate. Nimeni nu știe ce va fi. De un lucru sunt convins, indiferent de rezultat: că handbaliștii noștri vor „muri” pe teren. Iar pentru asta, merită tot respectul nostru.
