Ministerul Sănătății face apel la populație să respecte recomandările medicilor, pentru a evita îmbolnăvirile datorate caniculei, având în vedere că meteorologii au anunțat, pentru astăzi și mâine, temperaturi de 38 de grade Celsius.
Astfel, pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătății recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00. În cazul în care nu pot evita deplasările în intervalul 11.00-18.00, specialiștii recomandă celor care ies în soare să poarte pălării, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Un pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute
În perioadele de caniculă, populația trebuie să bea un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, trebuie evitat în zilele caniculare, deoarece favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, trebuie evitat consumul băuturilor cu conținut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.
Printre recomandările specialiștilor pentru perioadele caniculare se află și consumul fructelor și legumelor proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii), care conțin o mare cantitate de apă și a iaurturilor.
Pentru a limita creșterea temperaturii în locuințe este recomandată închiderea ferestrelor expuse la soare, tragerea jaluzelele sau draperiilor și închiderea aparatelor electrocasnice care nu sunt necesare. Pe parcursul zilei sunt indicate dușurile călduțe.
Nu folosiți ventilatoare la peste 32 de grade
Totodată, aparatele de aer condițional trebuie reglate astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală, iar ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius.
Pentru prevenirea apariției de îmbolnăviri la sugari și copiii mici, medicii recomandă realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer, hidratarea corespunzătoarea, îmbrăcămintea lejeră și evitarea expunerii la soare.
Persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cronice trebuie să evite deplasarea în perioadele de vârf ale caniculei, să stea în locuri care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului, să se hidrateze, să consume legume și fructe proaspete, să evite alimentele ușor perisabile și să nu consume alcool și cafea.
Potrivit specialiștilor, în perioadele caniculare persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune trebuie să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.
Ministerul Sănătății recomandă angajatorilor să reducă intensitatea și ritmului activităților fizice, să asigure ventilație la locurile de muncă și să alterneze efortul dinamic cu cel static și perioadele de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite și cu curenți de aer. Totodată, Ministerul Sănătății recomandă angajatorilor să asigure angajaților doi – patru litri de apă minerală pe persoană și pe schimb, echipament individual de protecție și dușuri.