Respectarea Postului este o datorie a bunului credincios, cuprinsă în porunca a doua a Bisericii.
În vremea noastră, postul a devenit pentru unii o povară supărătoare, alții îl întâmpină cu indiferență sau chiar cu nemulțumire, pentru unii este pricină de murmur, dar adevărații credincioși îl primesc cu bucurie.
Pentru creștinul formal, scopul vieții se mărginește la egoismul lui senzual, el trăiește numai pentru sine și pentru plăcerile lui. El nu cunoaște renunțarea, înfrânarea, jertfa pentru cauza superioară, pentru binele altuia. Pentru un astfel de creștin postul este un chin.
Unii creștini nu cunosc decât postul de necesitate, când medicul le recomandă un regim vegetarian, de aceea sunt triști ori de câte ori sunt nevoiți să postească. Sensul postului însă este altul, nu un sens medical, că este sănătos să ții un regim alimentar, și din când în când vegetarian, ci sensul adevărat al postului trebuie să fie spiritual, un exercițiu care întărește voința și arată stăpânirea asupra poftelor.
Postul trebuie să fie o jertfă liber acceptată din iubire față de Dumnezeu. Cel ce îl iubește pe Dumnezeu se bucură că-I poate aduce această jertfă și arată lumii doar bucuria ce izvorăște din post. Jertfa lui este discretă și rămâne necunoscută altora, ea înfrânează poftele, simțurile, impulsurile trupești, pentru a-L auzi și simți pe Dumnezeu în inimă.
Ca să auzi vocea lui Dumnezeu în sufletul tău va trebui să aduci liniște în viața ta, să oprești strigarea poftelor, să poruncești patimilor să tacă, să stingi aprinderea plăcerilor, să stăvilești risipirea gândurilor și răvășirea simțurilor … să fie liniște în viața ta și-n sufletul tău, și-n tăcerea aceasta să asculți vocea lui Dumnezeu.
Iată, două mentalități creștine: una superficială pentru care postul este doar o schimbare de regim alimentar, și de aceea e neplăcut, și cealaltă mentalitate, care este disciplină, prin care Hristos trăiește în noi.
Primii cred că își fac datoria dacă își schimbă felul mâncărilor, ceilalți pun început bun prin spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie, însoțesc postul de mâncare cu o înfrânare de la toate plăcerile și păcatele, intensifică rugăciunea și meditația, bunătatea, iubirea și fapta cea bună.
Aceștia se simt ușori pentru că știu valoarea postului, sunt plini de bucurie și simt că numai prin spinii înfrânării înfloresc trandafirii cerului.
(Părintele Arhimandrit Nikodim Bibart)