Respect și decență pentru animal

În articolul numărul trei din „Declarația universală a drepturilor animalelor” (știați că există așa o declarație? Iată că există!), se menționează: „Nici un animal nu va fi supus actelor de cruzime. Dacă sacrificarea unui animal este necesară, ea se va produce instantaneu, fără să genereze teamă și durere. Iar animalul mort trebuie tratat cu respect și decență”.
Respect și decență!
Citește-i articolul numărul trei gospodinei, care duce de picioare găina cumpărată din piață. Citește-i articolul numărul trei gospodarului, care nici nu vrea să audă de anestezia obligatorie, anterioară sacrificării porcului. Citește-i articolul numărul trei fostului hingher-șef Băsescu. Citește-i-l sud-coreanului care-l bate, îl ucide și-l înfulecă, la proțap, pe Grivei, apoi scoate un grrr! elocvent, plăcut auzului. Auzului sud-coreean.
**
M-a uimit întotdeauna ferocitatea încăpută într-un mamifer, aparent nesângeros, cum este omul.
M-au uimit tratamentele barbare, administrate colegilor noștri din regnul animal. Luați seama: de la un om lipsit de milă față de animale, te poți aștepta la orice! La orice poate fi mai rău, vreau să zic.
Mai ales poporul nostru s-ar cuveni să cinstească animalele, întrucât mai mereu ne-am clădit fericirea, folosind ca infrastructură carnea, laptele și blana lor.
***
Vreme de secole și milenii, găini și oi copilăroase, rațe cu platfus și gâște emotive ne-au urmat cuminte, în raiduri decisive prin cabinetele medicale, unde medici gurmanzi le așteptau cu sufletul la gură, dând telefon acasă, pentru a fi pregătit grătarul și mujdeiul.
Vreme de secole și milenii, generoșii tauri, berbecuți și vieri și-au cedat momițele și fuduliile, pentru ca noi s-avem parte, în pașaport, de vize pentru excursii în străinătate, vize altfel complet inaccesibile.
Vreme de secole și milenii, amanți de profesie și fustangii de duminică au călcat în picioare rezistența frumoaselor fecioare, dăruindu-le strategice meniuri afrodisiace, unde salamul de Sibiu părea o rudă extravagantă a fleicii cu temperament sangvin.
Vreme de secole și milenii, măcelarii au fost, pe-acest pământ, mai importanți ca poeții și ca artiștii plastici. Și poate că încă mai sunt, chiar dacă – palidă consolare! – poeților și artiștilor plastici, nu măcelarilor, li se înalță statui.
**
În sfârșit (nu face să ne oprim tocmai acum, în toiul salivației), sunt ani buni, de când locul viselor erotice, în viața tinerilor și adulților noștri, a fost definitiv ocupat de visele culinare.
Niciodată, dar niciodată, nu vor fi visate buturile Mihaelei Rădulescu ori ale năsoasei Andreea Bănică, așa cum sunt visate cele ale unor scroafe cu mentalitate și unduiri de adevărate miss Fashion TV.
Niciodată, mușchiulețul lui Ștefan Bănică jr. ori al lui Turcescu nu se va ridica la nivelul adevăratului mușchiuleț țigănesc, ce ne face cu ochiul din cârligele inaccesibile ale măcelăriilor.