Două lucruri pentru azi:
1. Alegerile care tocmai s-au terminat demonstrează cât de tare regresează clasa alegătorilor, în tandem cu aceea a politicienilor. Aminteam înainte de alegeri cum un partid bătut în cap – probabil cel mai bătut în cap din România – l-a inclus pe bătăușul profesionist Cătălin Moroșanu pe listele sale de consilieri județeni. Omul care ar putea ucide un bou cu scatoalca a candidat într-un județ moldovenesc și, culmea absurdului – pentru că ne-am nimerit cu viața într-o țară absurdă – el a și fost ales, în urma votului exprimat democratic (vorba vine, că s-au vândut voturi ca la piață).
În primul rând, este evident câtă mintea posedă cei care l-au pus pe Moroșanu pe listă. Apoi, câtă minte au avut cei care au putut așeza ștampila peste numele unui asemenea om.
Mare gheșeft au mai făcut. Oare ce frecvență la ședințele de consiliu va avea Moroșanu de acum înainte, ocupat cu antrenamente și meciuri ? Oare cât de fundamentate și de logice vor fi inițiativele sale, proiectele sale izvorâte din gândirea obișnuită să caute doar moaca și ficatul adversarului din ring.
2. Mi-a mai reținut atenția zilele astea nea Băsescu, care îi cerea premierului Ponta să manifeste mai mult respect nu față de persoana aflată în scaunul de președinte, ci față de instituția prezidențială română, în general.
S-avem pardon, maestre șprițangiu, dar nu președinții creează prestanța instituției pe care o slujesc ? Având în vedere că președinții României de până acum s-au numit Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu și Băsescu, fiecare cu aiurelile și potlogăriile lui, de unde să rezulte respectul față de instituția prezidențială ? Din piatră seacă ?
Băsescu, mai ales după ce dă pe gât câte o sticlă de rachiu, începe să se creadă oleacă de Bill Clinton combinat cu Vlad Țepeș. Dimineața, când își vede în oglindă moaca aia injectată cu o urâțenie izvorâtă din adâncul inimii, revine la trista realitate și îl apucă bâțul.
Din păcate pentru noi.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
