„Partidul e-n toate cele ce sunt și cele ce mâine vor râde la soare”. Aceasta scriere adâncă îi aparține unuia dintre cântăreții în strună ai fostului Partid Comunist Român, Dan Deșliu.
Scrierea, însă, este valabilă și astăzi pentru toate formațiunile politice care au fost sau sunt la guvernare, fiindcă, nu-i așa?, pe lumea asta, în general, iar în țara asta, în mod special, nimic nu se pierde, ci totul se transformă.
De pildă, foștii comuniști s-au transformat în social-democrați, creștin-democrați, democrați sau liberal-democrați. Mai sunt și democrați care s-au transformat la apel de seară în liberal-democrați, țărăniști care au devenit liberali, liberali care s-au transformat în social-democrați ori social-democrați care au devenit liberal-democrați.
Din această ultimă categorie face parte un vajnic apărător al social-democrației, dar mai ales al intereselor sale, profesorul Mihai Vitcu. Domnul Vitcu este pesedist de când peste România s-a pogorât democrația.
Deci, la vreo 20 de ani distanță de la intrarea lui Mihai Vitcu în sânul siliconat al social-democrației, acestuia nu i-a mai plăcut ce simte și s-a repezit ca hămesitul la sânul mai tânăr și mai proaspăt siliconat al liberal-democrației.
Partidul i-a dat domnului Vitcu tot: masă, casă, carne, lapte, brânză, ouă, castraveți murați, portocale, smochine și mălăieș în călcăieș. Prin asta trebuie să se înțeleagă că profesorul fălticenean a beneficiat de pe urma partidului de funcțiile de parlamentar, șef al Inspectoratului Școlar Suceava și consilier județean.
Mihai Vitcu s-a supărat ca profesorul suplinitor pe sat în momentul în care PSD-ul nu l-a pus să candideze pentru funcția de primar al municipiului Fălticeni, dar PSD-ul n-a vrut să facă acest lucru pentru că nu-și propusese să piardă alegerile încă din primul tur și la o diferență umilitoare. Așa spuneau sondajele, iar cu sondajele nu te pui.
Zice-se că țiganului dacă nu-i dai și duminica ceva rămâne nemulțumit, chiar dacă în celelalte zile ale săptămânii i-ai îndesat în buzunar bani, iar în desagă pâine cu parizer și haine purtate o singură dată.
Mai nou, profesorului Vitcu dacă nu i-ai dat voie să candideze duminica, acesta se cătrănește rău de tot, chiar dacă până atunci tot i-ai îndesat în buzunar diferite legitimații de șef.
La schimb, Mihai Vitcu a dat PSD-ului cîțiva bani în contul cotizațiilor și a dat din umeri atunci când a trebuit să iasă la bătaie împotriva adversarilor politici.
Acum, la etatea pe care o are, în loc să-și vadă liniștit de cariera sa didactică și de social-democrația pe care a îmbrățișat-o încă din timpul capitalismului timpuriu, domnul Vitcu a dat din nou. A dat cu bâta în baltă și s-a umplut din cap până-n picioare de respect. Respect din partea foștilor de colegi de PSD, noilor colegi de PD-L, profesorilor, elevilor, muncitorilor, inginerilor și doctorilor, indiferent de vârsta, sexul și religia acestora.