Atracție

Reședința londoneză a prințului Charles deschisă publicului



Clarence House, reședința londoneză a prințului Charles, și-a deschis, marți, porțile publicului larg, vizitatorii putând admira piesele de mobilier adunate de Regina Mamă pe parcursul vieții.
Palatul, locuit de moștenitorul coroanei britanice din august 2003, situat la câteva sute de metri de palatul Buckingham, a fost construit în 1820 de ducele de Clarence, care mai târziu va deveni regele William al IV-lea. Regina Elisabeta a II-a a locuit în timpul copilăriei în acest palat împreună cu părinții săi.
Mama sa, Elisabeta, cunoscută ca Regina Mamă, a fost cea care și-a pus amprenta asupra stilului acestei case, unde a locuit din 1953 în 2002, când a murit, la vârsta de 101 ani. Charles nu a făcut mari schimbări în ceea ce privește designul casei după ce s-a mutat aici.
Și Palatul Buckingham și-a deschis porțile publicului în urmă cu câteva zile și va putea fi vizitat până pe 26 septembrie.



Recomandări