Când vreau să mă binedispun, nu mă uit la gaguri televizate, ci recitesc știrea cu senatorul Păunescu, cel care propunea în plen, acum un timp, să se extragă imnul țării din gâtlejurile studenților și elevilor, înaintea fiecărei ore de curs.
E vizibil că Păunescu nu mai vede bine de pe muntele său de șuncă, pentru că preșcolarii, elevii și studenții noștri – surzi la alămurile patriotismului de operetă – nu și-ar mai extenua, astăzi, coardele vocale pe imnul României. Dacă tot ar fi musai să fredoneze ceva patriotic prin grădinițe și amfiteatre, ei ar opta, probabil, pentru imnurile Canadei, Australiei, Germaniei sau Italiei.
Se vorbește despre țara noastră ca despre un mediu infecțios, propice pentru un microb precum „canadizarea”, care ne atacă fără milă creierul și mușchii.
Tumoră de import, „canadizarea” s-a strecurat, prin cine știe ce ac de injecție nesterilizat, în trupul patriei, câștigând continuu în amploare.
Ne pleacă plugari, își iau tălpășița medici și strungari, șterg putina veri de peremiști, tipese de pediști, puradei de liberali – într-o coaliție extrem de largă a emigrației. Fără milă este defrișat fondul cenușiu din România, lăsând în urmă puste de oligofrenie, bărăganuri de mârlănie, stepe de nesimțire.
Aș spune că nu mai e de șagă: au apărut deja primii cetățeni vestici pe care-i cheamă O’Brânză, Mc Surdu, Van Năstase, Von Pastramagiu, Du Mangalagiu sau Di Căpreanu.
