În casa unei familii din Rădăuți se află o reproducere după celebra „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, una din cele mai cunoscute picturi din istoria universală a artelor, reproducere realizată din aproape un milion și două sute de mii de mărgele colorate (1.190.950 de mărgele, număr stabilit de Serviciul Județean de Metrologie Legală Suceava).
Pare greu de crezut, dar familia Aspazia și Teofil Croitoru și-a propus cu mai mulți ani în urmă să realizeze o lucrare memorabilă, folosind lemn, ceară și mărgele. Ce a ieșit din mâinile lor, după doi ani și jumătate de muncă asiduă, este demn de Cartea Recordurilor. Lucrarea are dimensiuni impresionante, peste trei metri lungime și aproape un metru și jumătate lățime (3.112 milimetri lungime și 1.422 milimetri lățime, conform Serviciului de Metrologie Suceava) și a fost realizată pe o suprafață de lemn, peste care s-au aplicat mai multe straturi de ceară, după care, cu un ac special, au fost montate mărgele în 49 de nuanțe.
Au vrut să fie ceva memorabil
Totul a început de la o pasiune pe care Aspazia Croitoru, în vârstă de 58 de ani, care a lucrat până nu de mult la Unitatea Fitosanitară din cadrul Direcției Agricole – punct de lucru Rădăuți, o are din tinerețe, aceea de a decora ouă cu mărgele. Pe un suport de lemn, acoperit cu ceară, femeia înșiră cu un ac special fiecare mărgea, după forma oului. Face asta din anul 1975, de când s-a mutat la Rădăuți, dar nu s-a gândit să încerce și lucrări de dimensiuni mai mari, până în anul 2001, când soțul ei i-a propus să facă o lucrare impresionantă.
Fără să stea prea mult pe gânduri, cuprinși de mult curaj de a face ceva deosebit, dar fără să conștientizeze câtă muncă poate presupune un tablou sau o icoană de mari dimensiuni, bărbatul a început să procure materiale necesare noii lucrări. Dacă tot s-au gândit la ceva grandios, au ales „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, spun ei, pentru că este foarte cunoscută, studiind în albume de artă cum arăta originalul, ca mai apoi să găsească o modalitate de a transpune pe ceară episodul biblic.
„Când am făcut ramele din lemn de tei, mi-am zis doar ca tabloul să poată intra și ieși pe ușă. Așa am ales aceste dimensiuni. După care, m-am interesat cum aș putea să torn ceara de albine, combinată cu alte substanțe, în așa fel încât să fie ușor de lucrat pe ea, maleabilă și rezistentă. Am turnat mai multe straturi, am finisat, șlefuit, pentru ca suprafața să fie perfect netedă, ca o foaie de hârtie, și apoi soția a intrat în pâine, cum se zice. Ea a montat mărgelele pe ceară, mărgele aduse din Cehia, după ce a schițat personajele. A fost o muncă imensă”, ne-a povestit Teofil Croitoru.
„M-am rugat lui Dumnezeu să pot duce la bun sfârșit această lucrare”
Graba nu își are locul într-o astfel de lucrare, astfel că Aspazia Croitoru s-a înarmat cu multă răbdare și a început să lucreze la icoană. Femeia își amintește că au fost multe momente grele, când nimic nu îi ieșea, când mărgelele montate seara a doua zi erau scoase și înlocuite cu altele, pentru că nu îi plăcea cum a ieșit, cel mai mare critic al ei fiind chiar soțul.
„M-am rugat lui Dumnezeu să pot duce la bun sfârșit această lucrare. Veneam de la serviciu, soțul mă aștepta cu mâncare, apoi mă apucam de lucru și mă prindea uneori și ora două. Dimineața trebuia să mă trezesc și să mă duc la serviciu. Asta am făcut peste doi ani și jumătate, fără concediu. Am avut alături familia, soțul, copiii, dar și vecinii, cunoștințele, care, atunci când spuneam că nu mai pot, mă încurajau că trebuie să termin ce am început, să mă rog, să postesc, dar să nu abandonez”, a povestit Aspazia.
În perioada cât a lucrat la icoană, femeia ne-a spus că dormea câteva ore pe noapte, dar îi ajungeau să se odihnească. După ce a terminat lucrarea, dacă se apuca să decoreze un ou, i se părea greu și abandona repede.
„Multe lacrimi au căzut pe acest tablou. Ștergeam ușor ceara și mă apucam din nou de treabă”
Cel mai greu i-a fost femeii să așeze mărgelele astfel încât să redea chipul Mântuitorului Hristos și chipurile apostolilor. Ne-a mărturisit că dacă s-ar fi apucat mai întâi de chipuri, ar fi abandonat de la început, pentru că i se părea că nu va reuși niciodată să redea ceea ce transmit personajele din lucrarea originală. Însă a început să facă mai întâi veșmintele („unde nu este ușor, pentru că trebuie să iasă toate cutele”, a specificat femeia) după care, încet, încet, să se apropie de fețele personajelor biblice.
„Ce emoții am trăit atunci când am lucrat la fața Mântuitorului Iisus Hristos! Multe lacrimi au căzut pe acest tablou, pe care l-am făcut în sufragerie. Ștergeam ușor ceara și mă apucam din nou de treabă. Fiecare mărgea a prins viață în această icoană. Parcă de undeva îmi venea puterea, parcă cineva îmi spunea că voi reuși, în ciuda micilor piedici: azi făceam o bucățică și mi se părea că am înaintat și mâine trebuia să refac mai tot ce am lucrat deunăzi. Fiecare lacrimă, fiecare răsuflare, fiecare mărgea care a prins viață în această icoană m-au făcut să privesc cu optimism și să îmi doresc mereu să lucrez și mai mult și mai bine, pentru a lăsa ceva în urma mea”, a completat Aspazia.
Aprecieri
A fost greu pentru rădăuțeancă să realizeze un echilibru cromatic care să-l facă pe privitor să se bucure de ceea ce vede, și nicidecum să treacă indiferent pe lângă lucrare sau să i se pară un kitsch. Soții Croitoru au trecut prin experiențe diverse de când pe unul dintre pereții sufrageriei se află „Cina cea de Taină”. Au fost persoane care le-au intrat în casă și nici nu au observat cum a fost lucrată icoana, rezumându-se să spună că este o icoană mare. Au fost și persoane care au admirat și apreciat efortul făcut de Aspazia Croitoru, pentru a reda cât mai aproape de adevăr episodul biblic din pictura murală realizată de Leonardo da Vinci, pentru patronul său, duceleLudovico Sforza din Milano,lucrare care se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano.
„Îmi amintesc că unul dintre preoții de la Biserica Sf. Dumitru din Rădăuți, care a venit la noi în casă de sărbători, după ce a văzut tabloul, le-a spus celor care îl însoțeau: «nu am crezut că voi trăi să văd așa ceva cu ochii mei». Asta nu am să uit niciodată. Un alt domn a auzit de acest tablou și ne-a întrebat dacă este vrednic să vină să-l vadă. Aceste cuvine și aprecieri ne bucură”, ne-a spus Teofil Croitoru.
Soția a completat că fără rugăciune nu s-a apucat niciodată să facă nimic. „Când am terminat icoana, am simțit ceva ce nu pot descrie în cuvinte. Am simțit o ușurare și o bucurie enormă, că am dus la bun sfârșit totul”, a afirmat Aspazia.
Din categoria artă naivă
Specialiștii ar putea să încadreze această lucrare la categoria artă naivă, adică o creație aparținând unei persoane care nu a frecventat școli de artă, ci a ajuns să-și constituie, pe cont propriu, atât viziunea, cât și mijloacele de exprimare plastică, lucru pe care îl recunoaște și Aspazia Croitoru, care a lucrat la Direcția Agricolă, ocupându-se de plane, de natură, nu de pensulă și pânză. Unii numesc lucrarea soților Croitoru tablou, alții icoană, pentru că a fost sfințită de preoți. Cei care au trecut pragul sufrageriei familiei din Rădăuți și care au privit „Cina cea de Taină” recunosc că nu au mai întâlnit în altă parte ceva asemănător, tabloul fiind unic, în primul rând prin dimensiuni. Ca să nu pătrundă praful și să nu se deterioreze în timp, Teofil Croitoru a ales să acopere icoana cu o foaie de plexiglas.
GWR: „Am examinat propunerea dumneavoastră în detaliu și credem că este prima de acest gen pe care am primit-o”
În anul 2004, pe 15 mai, soții Croitoru au primit o diplomă din partea unei comisii de omologare a recordurilor, în cadrul unei emisiuni de pe postul național de televiziune, care se numea „Cartea TVRecordurilor”. Această recunoaștere i-a determinat pe rădăuțeni să trimită la Guinness World Records (GWR) un material cu fotografii și date despre tabloul realizat de ei. Dacă prima încercare a eșuat, pentru că plicul s-a rătăcit pe traseu, a doua oară când au trimis informații despre „Icoana cu mărgele colorate” din Rădăuți au primit și un răspuns oficial. Printre altele, oficialii de la Guinness World Records au spus: „Am examinat propunerea dumneavoastră în detaliu și credem că este prima de acest gen pe care am primit-o. Din acest motiv, este greu de spus dacă puteți stabili sau nu un record. Recordurile trebuie să poată fi măsurate și comparate (cel mai înalt, cel mai greu, cel mai rapid) și au apărut în urma unor interese sau competiții de anvergură, de preferință internaționale. Categoriile de recorduri nu sunt stabilite pentru a întâmpina o propunere individuală, ci mai degrabă se formează în urma unei competiții internaționale într-un anumit domeniu. Ne pare rău că nu putem fi mai optimiști în legătură cu cererea dumneavoastră și vă mulțumim pentru interesul dumneavoastră în GWR”.
Averea familiei, copiii și icoana
Am aflat de la Aspazia Croitoru că după familie, cea mai mare avere a ei este icoana „Cina cea de Taină”, de care s-ar despărți doar dacă ar avea o motivație întemeiată. „Am fost puțin dezamăgiți de răspunsul primit de la Guinness World Records, care au recunoscut că ceea ce am făcut noi este unic în lume, dar nu au cu ce compara, pentru a ne include în acest top. Nu am pus niciodată un preț pe această lucrare, care pentru noi este neprețuită, este averea noastră, pe care o să o lăsăm copiilor, dacă nu vor veni alte propuneri care să ne motiveze să scoatem icoana din casă. Ne-au cerut unii să mergem să expunem icoana la muzeu, iar noi le-am spus: da, dar veniți să o luați din casă, pentru că este extrem de grea. Nu a mai venit nimeni. Cei care o văd se minunează, spun că nu a mai făcut nimeni ce am făcut noi. Pentru noi este o mulțumire că suntem apreciați pentru munca depusă, pentru nopțile pierdute. A fost voința noastră să facem această lucrare de mari dimensiuni, nu ne plângem, dar nici nu putem să o dăm oriunde, oricum, să se deterioreze, pentru că ar fi păcat”, ne-a mai spus Aspazia.
“N-aș putea să mai fac o altă lucrare la fel de complicată”
„Să știți că de când am început să facem această icoană am simțit ajutorul lui Dumnezeu în casă, în familie. El ne-a ajutat să putem să o ducem la bun sfârșit, tot El ne va trimite și mesagerul care să ne spună ce să facem cu ea în viitor. Deocamdată, simțim că ne ocrotește casa și pentru noi înseamnă foarte mult. N-aș putea să mai fac o altă lucrare la fel de complicată, nici măcar icoane de mici dimensiuni, pentru că nu mă mai ajută ochii. O să continui să fac ouă decorate cu mărgele, pe care să le ofer în dar prietenilor, dar ceva atât de complicat precum «Cina cea de Taină» niciodată. Acele trăiri pe care le-am avut atunci când am făcut această icoană nu pot fi date uitării, dar nici nu mai pot fi repetate. Într-un fel, a fost o nebunie frumoasă…. Parcă totul a fost dirijat de undeva”, și-a încheiat destăinuirile rădăuțeanca.
