Liga a III-a

Reprezentatele județului evoluează în deplasare



Astăzi se vor disputa partidele rundei a XXIII-a din Liga a III-a. Ocupanta poziției a opta în Seria I, Rapid Suceava, se va deplasa la Bacău pentru întâlnirea cu Aerostar, formație care se află pe locul 6 înaintea acestei dispute. „Chiar dacă ne aflăm pe o poziție liniștită în clasament, vreau să obținem cel puțin un punct la Bacău, pentru a stopa astfel seria rezultatelor negative”, a declarat antrenorul principal al „ceferiștilor”, Bogdan Tudoreanu. Pentru confruntarea cu Aerostar sucevenii nu se vor putea baza pe serviciile mijlocașului Cătălin Stamate, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Cealaltă reprezentantă a județului în eșalonul 3, Școala de Fotbal Rădăuți, va evolua tot în deplasare, pe terenul „lanternei roșii”, Ceahlăul II Piatra Neamț. Ținând cont de modul în care s-au prezentat rădăuțenii până acum, e greu crezut că pot obține astăzi primul lor punct din retur, chiar dacă vor avea drept adversar pe ultima clasată.



Recomandări