– Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donțu, a declarat că va solicita colegilor din deliberativ să demisioneze în situația în care consilierul Corneliu Vornicu nu va alege între această funcție și cea de consilier la SC TERMICA
– Donțu a precizat că îi va trimite o scrisoare deschisă ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, prin care îi cere să verifice dacă Vornicu a achiziționat, în timpul mandatului de viceprimar al Sucevei, 3 hectare de teren în zona METRO
Consilierii locali suceveni din partea PSD amenință cu demisia din deliberativul local, în situația în care consilierul liberal Corneliu Vornicu nu va alege între această funcție și cea de consilier personal al directorului SC TERMICA SA Suceava. Afirmația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donțu, care a precizat că va trimite o scrisoare deschisă ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, în care îi va solicita acestuia să se sesizeze în legătură cu o serie de aspecte reclamate de unii cetățeni ai Sucevei, în legătură cu activitatea consilierului local Corneliu Vornicu. Astfel, Donțu îi cere ministrului Agriculturii să verifice dacă Vornicu a achiziționat în timpul mandatului său de viceprimar al Sucevei 3 hectare de teren în zona Metro. Mai mult, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava mai solicită verificarea unor sesizări potrivit cărora Corneliu Vornicu ar fi vândut 2.000 de metri pătrați în zona Metro pentru suma de 700.000 de euro, „și să se precizeze dacă acest lucru este moral și în spiritul sloganului dreptate și adevăr”. „De asemenea îi cerem domului ministru să-l determine pe consilierul local Corneliu Vornicu să aleagă între funcția de consilier local și cea de consilier la societatea Termica, la care unicul acționar este Consiliul Local Suceava”, a spus Donțu. El a mai precizat că verificările ar trebui să vizeze și dacă societățile CL Suceava au conturile la banca unde soția consilierului Vornicu este director, și mai mult dacă este normal ca banca respectivă să finanțeze achiziționarea autobuzelor pentru municipiul Suceava. Mai mult, social democrații au declarat că sunt interesați să afle și dacă firma consilierului Vornicu livrează către SC TERMICA uleiuri marca ESSO, precum și dacă în anul 2005 angajații primăriei Suceava din cadrul Administrației Domeniului Public îi făceau acestuia curățenie în curtea casei proprietate personală, în mod gratuit. „De asemenea, vrem să se verifice activitatea lui Corneliu Vornicu în comisia de urbanism și legătura acestuia între această activitatea și dezastrul urbanistic al Sucevei și să i se solicite să precizeze dacă este normal ca strada Dionisie Pară să fie asfaltată cu prioritate doar pentru că aici locuiește acest consilier”, spune Ovidiu Donțu. El a adăugat că în condițiile în care aceste aspecte semnalate se dovedesc a fi adevărate, îi solicită ministrului Gheorghe Flutur să precizeze dacă PNL îi mai acordă sprijin politic consilierului local Corneliu Vornicu și dacă acesta mai poate să rămână reprezentantul liberalilor în Consiliului Local Suceava. „În cazul în care nimeni nu va lua o măsură în acest sens, voi cere colegilor mei din Consiliul local Suceava să ne depunem demisiile din deliberativ și să procedăm la organizarea de alegeri anticipate în municipiul Suceava”, a încheiat Ovidiu Donțu.





