Programul Biblionet

Reprezentanții Fundației Bill & Melinda Gates vin la Suceava

Reprezentanții Fundației Bill & Melinda Gates din SUA, Deborah Jacobs, Director Global Libraries Initiative, și Siri Oswald, Manager Programe Global Libraries Initiative, vor veni miercuri, 3 februarie a.c., la Suceava.
Participare unică la nivel național
Cei doi reprezentanți ai fundației americane vor fi, împreună cu directorul IREX România, Paul Baran, respectiv directorul adjunct, Scott Andersen, precum și alți reprezentanți IREX, însoțiți de reprezentanți ai Ministerului Culturii, oaspeții ai bibliotecilor publice din județul Suceava incluse în Programul Biblionet.
Așa cum ne-a spus directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, „participarea acestor reprezentanți este unică la nivel național, județul Suceava fiind singurul din țară unde se va ajunge în această componență, în vederea evidențierii implementării în România a Programului Biblionet”.
Accesul la informație prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice
Inițiativa Global Libraries își propune să deschidă calea către cunoaștere, informare și egalitate de șanse pentru cât mai mulți oameni și este parte a Programului de Dezvoltare Globală.
Global Libraries formează parteneriate cu diferite țări pentru a ajuta bibliotecile publice să asigure accesul gratuit la calculatoare, internet și formare pentru utilizarea tehnologiei informației la potențial maxim, sprijină transformarea bibliotecilor publice în instrumente vitale pentru îmbunătățirea nivelului de trai a milioane de oameni.
Programul Biblionet își propune să asigure accesul la informație prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice.
Programul Biblionet are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari
În prima rundă a programului, județul Suceava a primit pentru cele 21 de biblioteci publice 103 computere, 21 imprimante, 21 scannere, un videoproiector, iar 30 de bibliotecari au urmat cursuri de instruire în utilizarea calculatorului și administrarea bibliotecii.
Programul are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari, este finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates pentru următorii cinci ani. Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, Fundația EOS (Educating for an Open Society), Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și bibliotecile publice românești. Microsoft Corporation va dona software în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari către bibliotecile selectate în program, în cadrul inițiativei globale de înzestrare a comunităților cu tehnologie accesibilă și utilă.

Recomandări

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei, începând din ianuarie

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru
„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru