Reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, ai Serviciului de Cooperare din cadrul Institutului Francez din România și ai Ambasadei Franței la București sunt la Suceava. Scopul acestora este de a evalua secția bilingvă francofonă de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, unul dintre cele 27 de licee bilingve francofone din România, incluse în proiectul bilateral franco-român ”De l’enseignement bilingue aux filières universitaires francophones” (”De la învățământul bilingv către filierele universitare francofone”).
Potrivit prof. Daniela Dungeanu, directorul colegiului menționat, „se face o evaluare a activității de la clasă, a modului de organizare a bacalaureatului francofon, a unor proiecte derulate. Se împlinesc 10 ani de la demararea proiectului «De l’enseignement bilingue aux filières universitaires francophones», fapt pentru care se desfășoară această evaluare”.
Finalitatea proiectului menționat este obținerea mențiunii de “Bacalaureat Francofon” pe diploma de bacalaureat a elevilor înscriși la această secție.
În vederea obținerii acestei mențiuni speciale, elevii înscriși în cadrul acestui modul trebuie să susțină și să promoveze proba anticipată de la sfârșitul clasei a XI-a, proba de evaluare a competențelor lingvistice în limba franceză, susținută la sfârșitul clasei a XII-a, și proba scrisă la disciplina non-lingvistică studiată în limba franceză, tot de la sfârșitul clasei a XII-a.
Principalul avantaj al acestui tip de bacalaureat este acela că oferă posibilitatea elevilor de a-și continua cu ușurință studiile universitare în țări francofone, fără a fi necesar un atestat de limbă suplimentar.