Probleme

Repartitoarele dau bătăi de cap sucevenilor

Repartitoarele dau bătăi de cap sucevenilor
Repartitoarele dau bătăi de cap sucevenilor

– Sute de suceveni se plâng că după montarea repartitoarelor, facturile la căldură îi „usucă” la buzunare
De ceva vreme, atât Primăria Suceava, cât și SC TERMICA SA sunt asaltate de zeci de telefoane zilnice de la suceveni nemulțumiți de valorile facturilor la căldură, primite după ce și-au montat repartitoare de căldură, ei, sau vecinii lor de pe scară.
Unii dintre cei contorizați au constatat că, după montarea repartitoarelor, chiar de au făcut economii, au de plătit mai mult decât plăteau „la paușal”, în vreme ce persoanele rămase necontorizate, pe scări contorizate în proporție de 80%, s-au trezit cu facturi duble față de cele de până atunci.
Printre nemulțumiți se numără și persoane care sunt debranșate de la sistemul centralizat de încălzire, dar care nu și-au izolat țevile care le traversează apartamentul, încât sunt buni de plată, dar nu cu sume modice cum își închipuiau, ci de la 250.000 lei până la 800.000 lei, în funcție de mărimea apartamentelor și de consumul total de căldură la blocul în care locuiesc.
– Consumatorii, lipsiți de apărare în fața firmelor ce montează repartitoarele
Mulți dintre nemulțumiți s-au adresat Primăriei, dar răspunsul standard pe care l-au primit a fost că nu se poate face nimic pentru ei, din moment ce e vorba de o relație contractuală între o persoană fizică și una juridică, adică firma care se ocupă de contorizare.
Singurul caz în care Primăria mai are un cuvânt de spus e cel în care reclamantul nu e debranșat de la termoficare, nici nu e contorizat, deși factura i se întocmește de firma care i-a contorizat pe vecinii săi de scară.
Șeful Serviciului Asociații de Proprietari din Primăria Suceava, Mihai Hanceriuc, a precizat că doar în aceste cazuri, cei nemulțumiți de valoarea facturilor pot face o plângere, în baza căreia se va face calculul facturii în regim de paușal, iar dacă diferențele constatate sunt mai mari de 25% din costurile la paușal, se poate reface calculul facturilor.
Dar chiar și așa, nu e sigur că ceva se va schimba, pentru că, prin recalcularea facturilor la blocul respectiv, diferența de bani care nu se justifică ar trebui împărțită la toți consumatorii, chiar și la cei contorizați, lucru care ar stârni nemulțumirea acestora din urmă.
Mulți dintre cei nemulțumiți de valoarea noilor facturi la căldură s-au adresat OJPC-ului, dar și acolo li s-a răspuns prin ridicarea din umeri, în semn de neputință.
La rândul ei, Termica nu poate face nimic pentru a-i ajuta pe cei care s-au trezit împovărați cu facturi care depășesc uneori și 5 milioane de lei, numai pentru încălzirea unui apartament, pentru că citirea consumurilor și repartizarea plăților se face de către firma care a montat repartitoarele.
– Factură dublă față de cît ar fi plătit la “paușal”
Una din „victimele” repartitoarelor este Culiță Caldarariu, care nu și-a montat asemenea instalații în apartament, dar vecinii săi da, iar de atunci, facturile pe care le are de plătit la căldură au atins cifre “astronomice”.
După ce în noiembrie 2005, suceveanul care locuiește în cartierul Burdujeni, pe strada Aurora nr. 4, bloc 42, sc. C, a plătit pentru căldură doar 1.264.000 lei, în decembrie, după ce vecinii de bloc și-au montat repartitoare, factura sa la căldură a “sărit” la peste 4,5 milioane de lei.
Căldura l-a “uscat” la buzunar și în luna ianuarie, când a avut de plătit aproximativ 4 milioane de lei.
El singur a plătit 3,63 de Gigacalorii, din totalul de 106,5 Gigacalorii consumate pe întregul bloc, format din 5 scări, cu câte patru etaje fiecare.
Curios e și faptul că, dacă ar fi plătit în continuare în sistem de paușal, factura sa ar fi fost la jumătate față de cea întocmită de firma care se ocupă de contorizare, după cum rezultă din calculele făcute la coeficientul mediu de consum în sistemul centralizat pe luna ianuarie, la suprafața utilă a apartamentului său, la care s-a adăugat și consumul pentru spațiile comune.
Mai mult, deși apartamentul său nu este contorizat, deci nu i se face citirea consumului curent, ca la cei cu repartitoare, lunar la factură i se adaugă și o sumă de 31.300 lei, pentru serviciul de citire/calcul.
Cum nimeni nu mai verifică calculele și citirile efectuate de firmele de contorizare în apartamentele sucevenilor, aceștia din urmă, dacă se numără printre cei mai puțin norocoși, cărora, în loc să plătească mai puțin, după cum își închipuiau, plătesc mai mult, în mod nejustificat, “nemulțumiții” sunt buni de plată, pentru că nimeni nu poate ridica un deget să îi ajute ori măcar să îi lămurească de cei ei trebuie să plătească dublu, ori chiar triplu decât vecinii lor, în condițiile în care consumul de energie termică este aproape același.

Recomandări

Diferențele de apă dintre contorul de branșament și contoarele individuale, principala problemă semnalată de suceveni la adunările generale ale asociațiilor

Viceprimarul Sucevei declară din nou „război” operatorului regional ACET, pornind de la diferențele de apă dintre contorul de branșament și contoarele individuale

Căldura furnizată sucevenilor în această iarnă va fi exclusiv pe biomasă, la cel mai mic preț din țară

Căldura furnizată sucevenilor în această iarnă va fi exclusiv pe biomasă, fiind asigurată la cel mai mic preț din țară

Căldura furnizată sucevenilor în această iarnă va fi exclusiv pe biomasă, fiind asigurată la cel mai mic preț din țară 1
Căldura furnizată sucevenilor în această iarnă va fi exclusiv pe biomasă, fiind asigurată la cel mai mic preț din țară 1