Disconfort

Reparațiile la rețelele stradale lasă Suceava fără apă caldă



Începând cu 1 august, sucevenii vor rămâne, prin rotație, fără apă caldă la robinete. Și asta pentru că în cursul lunii august sunt programate 22 de intervenții la rețelele stradale, reparații curente care se vor desfășura în toate cartierele municipiului Suceava.
„Este vorba de intervenții punctuale care au ca scop creșterea calității serviciilor oferite populației, mai ales că o parte dintre cetățeni s-au plâns că trebuie să aștepte o perioadă mare de timp până când apa de la robinet se încălzește”, a declarat primarul Ion Lungu.
Potrivit șefului municipalității sucevene, întreruperile vor fi de una, maxim două, săptămâni, iar cel mai târziu la 1 septembrie, când începe noul an școlar, toate intervențiile să fie finalizate.
Opiniile sucevenilor vizavi de aceste întreruperi de apă caldă sunt împărțite. Oamenii spun că vor avea parte de disconfort, dar, pe de altă parte, sunt de părere că este singura modalitate pentru a efectua reparații.
„Sperăm să fie numai una sau două săptămâni, așa cum au spus, că am mai avut surpriza că am stat fără apă caldă chiar și două luni”, a precizat Vladimir Chișcan.
Tot în cursul lunii august se vor efectua reparații și la una din conductele magistrale, pe o distanță de circa 30 de metri, care aprovizionează mai multe cartiere ale orașului și care prezintă risc de avarie pe timp de iarnă, intervenția aici fiind absolut obligatorie.
Verificări și presiuni la asociațiile de proprietari
Edilul-șef a revenit ieri cu solicitarea către populație să-și achite datoriile acumulate la Termica, în caz contrar urmând să se ajungă la sistarea furnizării apei calde. Ion Lungu a menționat că a trimis adrese la asociațiile de proprietari și le-a amintit că există o hotărâre de Consiliu Local din septembrie 2008 prin care se stipulează obligativitatea plății proporționale a facturilor emise de furnizori.
„Din păcate, plata facturilor către furnizorii privați, gen E.ON Gaz sau E.ON Energie, este la zi, în timp ce restanțele către Termica și ACET sunt foarte mari. Vom face verificări și presiuni în perioada următoare la asociațiile de proprietari pentru ca aceste facturi să fie plătite proporțional”, a spus șeful municipalității sucevene.
Pentru a asigura apa caldă la robinetele sucevenilor și în această vară, conducerea primăriei a anunțat că este nevoie de încasări lunare de 20 de miliarde de lei vechi de la populație. Diferența de cinci miliarde de lei vechi lunar pentru acoperirea cheltuielilor cu gazul metan necesar funcționării cazanelor de încălzire a apei va fi asigurată de municipalitate.
În acest moment, datoriile acumulate de populație la Termica se ridică la 212 miliarde de lei vechi.
Modernizarea punctelor termice, aproape blocată
Preconizata continuare a modernizării punctelor termice din municipiul Suceava va fi amânată, cel mai probabil. Legea privind partea de contribuție a autorităților locale și a celor guvernamentale a fost modificată. În acest moment, ponderea este de 70% bani de la Guvern și 30% din surse locale, față de 90-10 cât era proporția până în urmă cu câteva luni.
„Din punctul meu de vedere nu cred că vom mai primi bani pentru termoficare în acest an pentru că și timpul este destul de înaintat”, a mărturisit primarul Ion Lungu.