– Capacele sistemului de aerisire a rețelei de gaz metan au fost acoperite, pe strada Veronica Micle, de asfaltul turnat de „specialiștii” firmei SC CF Iași
Bucuroși că Primăria Suceava s-a gândit să acopere și gropile de pe strada lor, locuitorii de pe strada Veronica Micle au constatat, cu uimire, că „hărnicia” echipelor societății Căi Feroviare Iași a mers într-acolo încât capacele de la sistemul de aerisire al rețelei de gaz metan au fost îngropate în asfalt.
Oamenii au încercat să caute explicații la Primărie pentru bătaia de joc făcută de angajații societății plătite din banii sucevenilor pentru a se ocupa de reparațiile străzilor din municipiu.
Răspunsul reprezentanților Serviciului Administrare Străzi din cadrul Primăriei Suceava a fost că „astfel de probleme mai apar în desfășurarea lucrărilor de reparații”. Asta poate într-o țară lipsită de civilizație, unde încă se mai fac lucrări fără a fi gândite în prealabil, fără a se ține cont de calitatea acestora și, mai ales, fără nici un simț estetic. Din păcate, așa se lucrează și pe străzile din municipiul Suceava. Sesizarea cetățenilor care locuiesc pe strada Veronica Micle nu este, însă, deloc o exagerare, acoperirea capacelor de aerisire cu asfaltul turnat pe anumite porțiuni din trotuar punând în pericol locatarii și trecătorii din zonă.
Deși reprezentanții Primăriei susțin că este vorba „doar despre două capace”, realitatea din teren este cu totul alta, numărul acestora fiind mult mai mare. Unele dintre ele abia se mai zăresc, dar cu greu pot fi utilizate, altele fiind îngropate total în asfalt.
Persoanele care au făcut această sesizare sunt convinse că, dacă nu ar fi semnalat această situație la Primărie, nimeni nu ar fi venit la fața locului pentru a verifica modul în care au fost efectuate lucrările pe strada Veronica Micle. Petecele de asfalt turnate de muncitorii firmei SC CF nu doar că oferă un aspect neplăcut, pentru că probabil pentru atât au existat bani, dar sunt și dovada faptului că muncitorii au lucrat în grabă, pentru a închide gura unor cetățeni care, acum, nu mai pot să spună că Primăria nu a făcut nimic pentru strada lor.





