Lege schimbată

Reparație târzie, dar necesară: hoții nu mai pot scăpa de răspundere prin împăcarea cu victimele



Corpul Național al Polițiștilor (CNP) a salutat această modificare atât de așteptată de polițiștii judiciariști și nu numai de ei
Corpul Național al Polițiștilor (CNP) a salutat această modificare atât de așteptată de polițiștii judiciariști și nu numai de ei

O problemă acută cu care s-au confruntat polițiștii judiciariști și procurorii suceveni în ultimii ani, munca în zadar la anchete pentru prinderea hoților, care apoi, prinși la ”înghesuială”, restituiau prejudiciul victimelor și încheiau un acord de împăcare, care le înlătura orice răspundere penală, a fost rezolvată în urma unei modificări legislative.
Este o problemă pe care Monitorul de Suceava a semnalat-o în nenumărate rânduri, cu exemple concrete. Hoții recidiviști profitau din plin de această prevedere pe un principiu simplu: cum polițiștii aveau probe doar în unele cazuri de furt, în timp ce în altele nu, acolo unde erau puși sub acuzare preferau să restituie prejudiciul victimei, cu condiția ca aceasta să renunțe la orice pretenție și să înlăture răspunderea penală.
O lege prea permisivă, care încuraja comiterea de noi furturi
Prin Legea 274/2020, pentru modificarea Legii nr. 86/2020, legiuitorul a ajuns la concluzia că numărul mare de anchete oprite prin împăcare încurajează comiterea de noi infracțiuni. Mobilizarea polițiștilor judiciariști, uneori prin anchete care se întindeau pe luni de zile, cu costuri mari, era astfel adesea anulată printr-o simplă împăcare.
Sunt și o serie de excepții, faptele de furt, furt calificat sau furt în scop de folosință putând fi stinse prin împăcare atunci când este vorba de furturi între membri de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta. Așadar, împăcările între părți vor fi de acum încolo excepții, așa cum este normal să fie.
Cheltuieli pe care nu le mai suporta nimeni
Corpul Național al Polițiștilor (CNP) a salutat această modificare atât de așteptată de polițiștii judiciariști și nu numai de ei.
Comisarul-șef Marius Ciotău, președintele CNP, organizația Suceava, a fost unul dintre cei care au semnalat în cotidianul nostru această problemă de mai multe ori. La fel și procurori suceveni, exasperați și ei de anchete la care se lucrase mult, anulate peste noapte de o împăcare a părții vătămate cu hoțul, de cele mai multe ori recidivist.
Pe lângă faptul că multe anchete au fost oprite, Marius Ciotău a adus în discuție și cheltuielile judiciare foarte mari pe care nu le-a suportat nimeni în anchetele privind cazurile de furt, cu împăcare între părți. Aceste dosare nu au avut nici o finalitate pentru că autorul scăpa nepedepsit, iar cheltuielile erau suportate de la bugetul de stat.
Polițiștii, transformați în recuperatori de bunuri
În plus, polițiștii erau descurajați să se mai implice foarte mult în astfel de anchete cu finalitate îndoielnică. Nu este de omis nici presiunea la care erau supuse unele victime ale furturilor, când le băteau la ușă apropiați ai celor care i-au furat, venind cu propunerile de împăcare. În unele cazuri, propunerile puteau fi însoțite și de amenințări mai mult sau mai puțin voalate.
Părerea aproape unanimă a polițiștilor și a procurorilor este că această posibilitate de încetare a urmăririi penale sau a procesului prin împăcarea părților era anormală, mai ales în cazul infractorilor recidiviști. Practic, polițiștii și procurorii ajungeau în multe cazuri recuperatori legali de bunuri.
Furtul a două tone de tablă de pe acoperișul bisericii s-a ”stins” în instanță
Ca să amintim doar un exemplu recent, dosarul privind unul dintre cele mai ingenioase furturi comise în ultimii ani în Suceava, sustragerea a două tone de tablă pregătită pentru acoperirea Bisericii „Buna Vestire”, aflată în zona de coborâre dinspre Calea Obcinilor din municipiul Suceava spre Șcheia, s-a soluționat la prima instanță cu împăcarea părților. Cele 814 coli de tablă din cupru au fost depozitate de hoți într-o anexă, pe raza comunei Voitinel, iar polițiștii au reușit să stabilească la un moment dat acest fapt, în urma unei anchete complexe. O anchetă care a necesitat mulți polițiști angrenați și costuri importante. Hoții puși sub acuzare au fost și arestați preventiv în acest caz, unul chiar timp de cinci luni de zile, apoi trimiși în judecată, însă procesul început la Judecătoria Suceava s-a încheiat fără vreo condamnare. Magistrații de la Judecătoria Suceava au dispus încetarea procesului penal, constatând că toți cei patru inculpați au încheiat un acord de împăcare cu preotul paroh, cu precizarea că această sentință nu este definitivă.
O statistică din anul 2018 arăta că, în primele șapte luni ale anului, din 134 de furturi din locuințe cu autor cunoscut, se dispusese continuarea urmăririi penale doar în cazul a 50 de fapte.



Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv
Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv