Directorul Agenției Domeniilor Statului (ADS) Suceava, Ioan Băncescu, a declarat, ieri, că în județul nostru au apărut persoane care încearcă să-i inducă în eroare pe proprietarii de terenuri cu vârste înaintate care vor să-și arendeze pământul. Acești afaceriști încearcă să-i convingă pe proprietarii de pământ că pentru arendarea terenului trebuie să primească numai renta viageră în cuantum de 50 de euro per hectar, nu și arenda stabilită prin contractul de arendare. “Plata rentei viagere în condițiile în care terenul a fost arendat nu îl scutește pe arendaș de plata arendei stabilite în contract către arendator. Unii arendatori, persoane în vârstă, sunt nedumeriți de opiniile exprimate de unii arendași cum că plata rentei viagere i-ar scuti pe aceștia din urmă de plata arendei stabilite prin contract de arendare”, a spus Ioan Băncescu. Potrivit acestuia, sucevenii s-au arătat foarte interesați de modul în care pot deveni rentieri agricoli, zilnic aproximativ 10 persoane apelând la Biroul Județean de Rentă Viageră Agricolă din cadrul ADS pentru informații. “Actele pentru obținerea carnetului de rentier agricol se depun la sediul Biroului Județean de Rentă Viageră pe raza căruia se află terenul. Dacă un sucevean are teren pe raza județului Botoșani, dosarul pentru obținerea rentei viagere trebuie depus în județul respectiv”, a explicat directorul ADS. Cuantumul rentei viagere agricole este de 100 euro/ha/an (în cazul vânzării terenului) sau 50 euro/ha/an (în cazul arendării pământului) și se acordă tuturor proprietarilor de pământ care au cel puțin 62 de ani și decid să vândă sau să arendeze terenul. Rentierul agricol este proprietarul cu vârsta precizată mai sus care înstrăinează terenul agricol după intrarea în vigoare a titlului 11 din legea 247/2005 (după 22 iulie 2005), suprafața maximă care poate fi înstrăinată fiind de 10 hectare. Dovada înstrăinării se face prin actul de înstrăinare încheiat în formă autentică, iar dovada arendării se face prin contractul de arendă încheiat în conformitate cu respectarea legii 16/1994. Pentru a beneficia de rentă viageră, rentierul trebuie să rămână, după vânzare sau arendare, cu cel mult 50 de ari de teren agricol în folosință. Pentru obținerea carnetului de rentier agricol, sucevenii trebuie să depună la sediul ADS Suceava următoarele acte: cerere tip, copie după actul de identitate, copie după actul de vânzare – cumpărare intabulat sau, după caz, copie după titlul de proprietate al arendatorului și după contractul de arendare și o declarație pe propria răspundere prin care rentierul stipulează că nu are în proprietate pentru folosință proprie terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 0,50 hectare.