Renee Zellweger a primit titlul de femeia anului din partea Universității Harvard



Actrița Renee Zellweger a primit, joi, premiul Hasty Pudding pentru femeia anului, din partea secției de teatru a Universității Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei datând din secolul al XVIII-lea, informează telegraph.co.uk.
Clubul de teatru Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite și oferă acest premiu în fiecare an.
Zellweger a primit o „oală de budincă”, după care a condus tradiționala paradă prin Harvard Square. Starul a trebuit să pretindă că susține un tradițional test de aptitudini, prin care sunt evaluate cunoștințele studenților, înainte de a primi titlul de femeia anului.
Onoarea este acordată actorilor care au avut o contribuție importantă la dezvoltarea industriei de divertisment.
Câștigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiție care datează din 1795, când 21 de studenți de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului lor club să aducă „o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.
Actrița Renee Zellweger, în vârstă de 39 de ani, este deținătoare a unui premiu Oscar, a unui Glob de Aur și a unui premiu BAFTA pentru rolul din filmul „Cold Mountain” (2003). De asemenea, actrița a mai primit două Globuri de Aur, pentru rolurile din filmele „Chicago” și „Sora Betty”.
Clubul de teatru acordă și titlul de bărbatul anului. În 2009, acest titlu a revenit actorului James Franco, el urmând să-și primească premiul pe 13 februarie. Actorul în vârstă de 30 de ani a jucat în filme precum „Milk – Prețul curajului” (2008), „Nopți în Rodanthe” (2008), „Omul Păianjen 3” (2007), „In the Valley of Elah” (2007), „Eroii cerului” (2006), „Tristan & Isolda” (2006), „Annapolis” (2006). Pentru rolul principal din filmul „James Dean” (2001) a câștigat un Glob de Aur.
Printre câștigătorii din anii anteriori ai acestui premiu se numără actrițele Meryl Streep, Katharine Hepburn, Julia Roberts, Jodie Foster, Meg Ryan, Halle Berry, Catherine Zeta Jones, Scarlett Johansson și actorii Richard Gere, Clint Eastwood, Tom Cruise, Robert De Niro, Harrison Ford, Anthony Hopkins, Bruce Willis și Ben Stiller.
Anul trecut, premiile Universității Harvard au revenit actorilor Charlize Theron și Christopher Walken.