Maestru al unei spiritualități pierdute și critic acerb al modernității laicizante, Rene Guenon realizează în acest eseu concentrat o comparație bine structurată între cele două registre permanent aflate în conflict în istoria omenirii: autoritatea spirituală și puterea temporală.
Despiritualizarea progresivă a lumii
Dacă autoritatea spirituală se întemeiază pe o tradiție revelată și primordială, transmisă pe cale orală, filiație asupra căreia trebuie să vegheze, puterea temporală are ca fundament o tradiție scripturală, mai întâi de extracție revelată, gestionată de sacerdoți, apoi preluată prin transfer simbolic de puterea monarhică și uzurpată finalmente, prin revoluție, de puterea laică în sens politic modern.
Rene Guenon subliniază substituirea ilicită și violentă a legitimei autorități spirituale, cu care, o perioadă istorică îndelungată, regalitatea s-a confundat, de către guvernământul de tip laic, prin acapararea atribuțiilor sacerdotale golite de sensul lor transcendent.
De aici, grație acestui raptus violent, s-a produs sărăcirea spirituală a modernității, prin despiritualizarea progresivă a lumii.
Incursiune în universul sacru hindus
În planul analizei istorice, este extrem de interesantă incursiunea autorului în universul sacru hindus, ale cărui instituții și mecanisme pare să le cunoască la perfecție.
Distincția castelor, cu diferențierea funcțiunilor sociale căreia îi corespunde, rezultă în definitiv dintr-o ruptură a unității inițiale; și tot atunci au apărut, ca separate una de cealaltă, puterea spirituală și puterea temporală, care constituie, în exercitarea lor distinctă, tocmai funcțiunile primelor două caste, cea a Brahmanilor și cea a Ksatriyașilor.
De altfel, între aceste două puteri, precum în general între toate funcțiunile sociale atribuite de acum înainte diferitelor grupuri de indivizi, trebuia să fi existat la origine o armonie perfectă, prin care unitatea primă era menținută atât cât o permiteau condițiile de existență ale umanității în noua sa fază, căci armonia nu este în fond decât un reflex sau o imagine a adevăratei unități.
*
Doar într-un alt stadiu distincția s-a transformat în opoziție și rivalitate, armonia a fost distrusă și a făcut loc luptei între cele două puteri, funcțiunile inferioare pretinzând la rândul lor supremația, pentru a se ajunge în final la confuzia maximă, la negarea și inversarea oricărei ierarhii.
Sursa: www.cartespirituala.ro
