Renault Wind, ineditul cabriolet din clasa mică



Renault încearcă să resusciteze interesul europenilor pentru cabrioletele de buzunar. Alături de minionul Wind francezii doresc să pună bazele unui proiect de succes care peste ani să servească drept model și altor producători. Decapotabila aflată la început de drum se adresează unei clientele aflate în căutarea unui vehicul compact și decapotabil, distinctiv și practic în același timp, pentru utilizare cotidiană.
Omologat pentru două locuri, Renault Wind este un coupe roadster de mici dimensiuni care oferă o nouă perspectivă asupra segmentului mini.
Este livrat exclusiv cu motorizări pe benzină. Clienții pot opta pentru unitatea 1.2 TCe de 100 cai putere, consum mediu 6,3 litri/100 km, sau propulsorul 1.6 16v de 130 cai putere, consum mediu 7,0 litri/100 km.
Punctul central al mașinii este pavilionul mobil care aduce în prim plan un concept inovator de acționare al acestuia. Acoperișul nu este activat hidraulic, ci electric, prin intermediul unui sistem pivotant care-l poate închide sau deschide în numai 12 secunde.
Pe lângă rapiditatea cu care transforma mașina dintr-un coupe într-un veritabil roadster și invers, ineditul sistem de deschidere al acoperișului se remarcă și la capitolul utilitate.
Indiferent de modul în care este acționat, pavilionul nu rupe din capacitatea de stocare a portbagajului, Wind oferind constant 270 de litri.
Wind își trage rădăcinile din Twingo, însă este garnisit cu o mulțime de elemente noi care-l fac atrăgător. Liniile exterioare ce denotă jovialitate, dinamica volumelor și suplețea profilului definesc personalitatea unui roadster de buzunar cu o vădită tentă sportivă.
Modelul este comercializat la un preț de lansare de 16.900 de euro.