Renault – Logan și Sandero „bat la porțile” Formulei 1



Renault Logan F1 Team 2008
Renault Logan F1 Team 2008

Renault nu încetează să ne uimească în modul cel mai plăcut. Deși ecourile lansărilor de la Paris încă nu s-au stins, iată că francezii reușesc să ne surprindă cu apariția a două ediții speciale. Producătorul și-a îndreptat acum atenția spre două vehicule care nu mai au nevoie de nici o prezentare. De acum celebrul Logan și noul Sandero vor fi punctele de atracție ale apropiatului Salon Auto de la Sao Paolo. Vorbim despre o serie limitată de modele ce poartă un nume destul de pretențios pentru automobilele ieftine din portofoliul mărcii. Vopsite în galben metalic, modificate aerodinamic și vestimentate precum o versiune sportivă, Logan și Sandero primesc titulatura F1 Team, utilizată de Renault pe ediții de excepție, vârfuri de gamă care ies în evidență prin caracterul lor vulcanic și aspectul extrem de agresiv.
Kitul sportiv folosit la dezvoltarea seriei speciale F1 Team lasă impresia că atât Logan cât și Sandero sunt echipate în sfârșit cu o motorizare care să te lipească de scaun atunci când accelerezi. Nici o șansă! Ambele modele sunt echipate cu propulsorul Hi-Flex de 1,6 litri cu 16 valve și 112 cai putere, disponibil și pe versiunile curente, unitate ce poate funcționa atât cu benzină cât și cu etanol (E85). Spre necazul lor, viitorii clienți ai seriei limitate Logan F1 Team și Sandero F1 Team vor fi mai cu moț decât posesorii modelelor obișnuite, doar dacă luăm în calcul aspectul exterior și unele dotări din habitaclu. Jante fumurii, difuzor, spoilere modificate, geamuri fumurii, eleron montat pe hayon, grilă motor vopsită în culoare caroseriei și stickere negre cu însemnele specifice versiunilor F1 Team sunt elementele care încununează exteriorul, conferindu-i o linie dinamică și un stil aparte.
Lansarea edițiilor speciale Logan și Sandero F1 Team în cadrul Salonul Auto de la Sao Paolo nu este deloc întâmplătoare. Profitând de faptul că anul acesta organizatorii salonului au potrivit data desfășurării evenimentului (30 octombrie – 9 noiembrie), cu perioada în care are loc Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei (31 octombrie – 2 noiembrie), producătorul francez a ținut expres să vină cu ceva mai aparte în fața publicului din această țară. Interesul francezilor a fost cu atât mai mare având în vedere că vânzările gamei Logan și Sandero au explodat în Țara Cafelei, cea mai importantă piață pentru Renault din regiunea Mercosur – ce include Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay.
Rămâne de văzut cine va putea pune mâna pe versiunile F1 Team, destinate exclusiv pieței braziliene, de vreme ce Renault a declarat că va aloca numai cinci exemplare în cazul modelului Sandero! Vor fi oare la fel de zgârciți și în cazul ediției Logan?


Renault Sandero F1 Team 2008
Renault Sandero F1 Team 2008
Renault Logan F1 Team 2008
Renault Logan F1 Team 2008