Renault Koleos, disponibil în România de la 21.100 euro



Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009

Renault a fost un deschizător de drumuri pe câteva segmente, în prezent de mare succes. Este de neînțeles ce s-a întâmplat cu grupul de vizionari francezi, care au fost pe lângă subiect într-o vreme când greii industriei de profil, cuprinsă de o frenezie delirantă, și-au canalizat toate forțele spre segmentul de modele crossover.
Semnalul că Renault ar intenționa să intre în rând cu lumea a fost dat la Paris în anul 2006, când în fața ochilor noștri am întâlnit conceptul Koleos. La aproape doi ani de la prezentarea prototipului, mașina de serie ajunge și în România. Primul crossover Renault este disponibil din această săptămână și pe piața autohtonă, la un preț de pornire de 21.100 de euro cu TVA inclus.
Modelul cu tracțiune integrală este dezvoltat de o echipă mixtă formată din ingineri Renault, Nissan și de la compania Samsung, uniți pentru a concepe un vehicul capabil să întrunească severele cerințe de securitate, confort și dinamică ale modelelor SUV de talie medie. Din punct de vedere tehnic, noul Koleos împrumută motorizările și suspensiile (față/MacPherson – spate, independentă/multilink) de la Nissan X-Trail. Propulsia este formată din trei unități ce respectă standardul Euro 4. Koleos va beneficia de aportul a două agregate diesel dCI de 2.0 Litri de 150 și 175 CP și o unitate cu patru cilindri pe benzină de 2.5 litri ce generează 170 de cai putere. Chiar dacă are o gardă la sol destul de înaltă, 206 mm, susținută serios de unghiul de atac (27) și degajare (31), noul crossover este mai degrabă un soft-roader, tracțiunea acționând în principal pe puntea față, iar în condiții de aderență precară cuplul motor este transmis și punții spate în proporție de 50%.
Targetul de vânzări pe anul în curs pentru piața românească prevede un volum cuprins între 50 și 70 de unități lunar. Renault a primit până la ora actuală 10.000 de comenzi pentru Koleos, din care mai bine de jumătate – 5.600 de comenzi – au fost onorate.


Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009
Renault Koleos 2009