Renault dezvăluie pe 22 iulie un nou model în premieră mondială



Renault Laguna Coupe 2008
Renault Laguna Coupe 2008

Renault vrea să lase o impresie foarte bună britanicilor. Pe 22 iulie, când porțile Salonului Auto de la Londra se vor deschide, standul de 1600 de metri pătrați al producătorului francez va fi unul din punctele de atracție ale evenimentului ce se desfășoară până pe data de 3 august.
Renault vrea să uimească audiența prin numărul foarte mare de noutăți cu care îi va întâmpina pe vizitatori, însă cireașa de pe tort va fi premiera mondială a unui nou model.
Așa cum era de așteptat, constructorul nu a scos un cuvânt despre acesta, pentru ca surpriza să rămână surpriză până la capăt. Chiar dacă este imposibil de ghicit cine se lansează în capitala Regatului Unit, putem cel puțin avansa mai multe ipoteze.
Nu ne așteptăm la debutul unui model necunoscut și nici al vreunui vehicul prezentat recent respectiv noul Renault Laguna Coupe – lansat la Festivalul de film de la Cannes și nici la versiunea de serie a noii generații Mégane, a cărei premieră mondială a fost oficial anunțată pentru Salonul Auto de la Paris din luna octombrie.
Dacă analizăm proiectele ce urmează să se cristalizeze în gama Renault, avem cinci posibile variante.
Prima și cea mai probabilă este noul vehicul de performanță Mégane – cel mai puternic model construit vreodată de Renault, dezvoltat de inginerii diviziei RST (Renault Sport Technologies). Urmează monovolumul Scenic III, versiunea de serie derivată din conceptul Mégane Coupé, Clio Sedan și Twingo CC. Francezii au anunțat că pe lângă premiera mondială, la salonul londonez vor veni cu o „armată” de 12 modele, din care cinci sunt restilizate, iar șapte sunt noi: Laguna Coupé, Koleos, Clio Tourer, Laguna GT, Grand Modus și Kangoo și Twingo RS.


Renault Laguna Coupe 2008
Renault Laguna Coupe 2008
Renault Laguna Coupe 2008
Renault Laguna Coupe 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Mégane Coupé Concept 2008
Renault Laguna Coupe 2008
Renault Laguna Coupe 2008