Grupul francez Renault ar putea să renunțe la o serie de investiții programate pentru piața românească, dacă vânzările Automobile Dacia în România se vor reduce la jumătate, ca efect al scăderii cu 50% a nivelului taxei de primă înmatriculare, potrivit reprezentanților uzinei de la Pitești.
Automobile Dacia estimează că vânzările companiei pe piața internă se vor reduce la jumătate în cazul în care va fi diminuat cu 50% cuantumul taxei de primă înmatriculare și, în plus, ritmul investițiilor va scădea, atât pe platforma Dacia, cât și în cazul furnizorilor de componente.
„Am estimat pentru 2007 vânzări de peste 200.000 de mașini, dintre care mai mult de jumătate pe piața românească. Dacă taxa de primă înmatriculare ar scădea la jumătate, prognozăm că vânzările în România vor ajunge la circa 50.000 de unități în acest an, ceea ce va avea consecințe asupra furnizorilor de subansamble și ar putea conduce la renunțarea la cel de-al treilea schimb de lucru la Automobile Dacia”, a declarat, vineri, directorul general al companiei, François Fourmont.
El a arătat, într-o conferință de presă, că până la sfârșitul anului investițiile Renault la Automobile Dacia vor ajunge la un miliard de euro.
Constructorul francez a programat pentru acest an investiții pe piața românească de 250-300 de milioane de euro. În plus, potrivit lui Fourmont, 20 de noi furnizori de subansamble se pregătesc să vină în România ca parteneri ai Automobile Dacia.
El a amintit că Automobile Dacia derulează investiții de 200 de milioane de euro pentru construcția unei fabrici de cutii de viteze, care va fi deschisă anul viitor, precum și pentru centrul de proiectare Renault Tehnologie Centre.
Conform lui Fourmont, compania japoneză Calsonic, al cărei acționar majoritar este Nissan, intenționează să investească la Ploiești peste 100 de milioane de euro într-un centru de producție.
Directorul general al Automobile Dacia a arătat că, în cazul reducerii la jumătate a taxei de primă înmatriculare, producția companiei s-ar diminua cu 30-35%, ceea ce va determina o scădere cu 30% a producției furnizorilor de subansamble și disponibilizarea a 6.000 de angajați din rețeaua comercială.
„Dacia înseamnă peste 100.000 de angajați, iar în industria auto lucrează peste 150.000 de persoane, care asigură traiul a un milion de oameni în România. Dacă taxa va fi redusă, mii de locuri de muncă vor dispărea de la Dacia și din România. România nu trebuie să lase ca industria auto să fie distrusă și să devină lada de gunoi a Europei”, a spus Fourmont.




