Remus Pricopie și Ecaterina Andronescu, la Adunarea Generală a Consiliul Național al Rectorilor de la USV



Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV)
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV)

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) găzduiește la finele acestei săptămâni Adunarea Generală a Consiliul Național al Rectorilor (CNR), peste 70 de rectori ai universităților din țară și străinătate urmând să participe la acest eveniment.
Totodată, la întrunire și-au confirmat prezența și ministrul Educației Naționale – Remus Pricopie, ministrul Tineretului și Sportului – Nicolae Bănicioiu, ministrul delegat pentru învățământ superior – Mihnea Costoiu și fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu.
Evenimentul va fi unul de amploare, rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, precizând că vineri mai sunt așteptați președintele ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) – prof. univ. dr. ing. Ioan Curtu și președintele Curții Constituționale a României – Augustin Zegrean.
De la ora 9.00, oaspeții vor participa la o ședință festivă în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, iar de la ora 16.00 este programată sesiunea plenară a Consiliului Național al Rectorilor, urmând ca sâmbătă să aibă loc o altă sesiune plenară.