Sâmbătă seara, la ora 19:10, Detașamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la remorca unui tractor, care era încărcată cu plante furajere. Flăcările amenințau să cuprindă întreaga încărcătură, precum și gospodăria proprietarului utilajului, Grigore C. Acesta, la intrarea cu tractorul în curte, a agățat din mers tabloul electric al gospodăriei, care era amplasat pe un perete al adăpostului de animale, și a provocat un scurtcircuit în urma căruia s-a aprins fânul din remorcă.
Au ars aproximativ două tone de fân și s-au degradat 10 metri liniari de gard din lemn, precum și remorca tractorului în proporție de 20%.
„Pompierii militari au salvat utilajul, depozitul de furaje, casa de locuit și anexele gospodărești”, se precizează în comunicatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.