Șomuz și Foresta s-au anihilat reciproc, sâmbătă după-amiază, pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, în etapa a V-a a Ligii a III-a, partida încheindu-se nedecis, scor 0-0. În prima repriză jocul a fost foarte fragmentat, singura fază care a dezmorțit tribunele fiind la șutul lui Alecsandru, parat de Niga.
În repriza secundă sucevenii au fost mai periculoși în atac, numai că Chika a ratat de puțin ținta din poziție bună, Puianu s-a evidențiat la șutul lui Cimbru, iar Căinari a luat la țintă bara, din lovitură liberă.
Șomuz: Puianu – Alecsandru, Nistor, Chirilescu, Antonesei – Julei, Cîrstean, Dănilă, E. Ciobanu – R. Ciobanu, Martin. Au mai intrat: Savin, Bejenar, Vitu, Dîrțu și Pitic. Antrenor: Iulian Ionesi.
Foresta: Niga – Cimbru, Makongo, Botezatu, Nițu – Mihalciuc, Samson – Netbai, Filip, Căinari – Chika. Au mai intrat: Muntean, Grosu, Mirică și Cucoș. Antrenor: Dorin Goian.
Prima înfrângere stagională pentru Bucovina Rădăuți
Într-un alt meci al etapei a V-a, Bucovina Rădăuți a pierdut cu 3-2 pe terenul Viitorului Darabani. Trupa antrenată de Ionuț Plămadă a început bine meciul și a deschis scorul prin Stoian, în minutul 23. Gazdele au reușit să întoarcă soarta disputei până la pauză, prin golurile marcate de Gheorghiciuc, din penalty și Melinte. Imediat după reluare, Viitorul și-a mărit avantajul după ce Ungurianu a înscris în propria poartă. Ultimul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 78 de rădăuțeanul Șvichi, cu o lovitură de cap.
Bucovina: Udeanu – Leonte, Dumitraș, Florescu, Coajă, Aftanache, Ungurianu, Baciu, Șpac, Stroe, Stoian. Antrenor: Ionuț Plămadă. Au mai intrat: Rusu, Coroamă, Șvichi, Străjeriu și Săhlean.
Rezultate înregistrate în etapa a V-a:
Șomuz Fălticeni – Foresta Suceava 0-0
Csikszereda II Miercurea Ciuc – Știința Miroslava 1-0
Dante Botoșani – Rapid Brodoc 4-2
Viitorul Darabani – Bucovina Rădăuți 3-2
CSM Bacău – Ceahlăul Piatra Neamț 1-1
Clasament
1. Foresta Suceava 5 4 1 0 11-2 13
2. Ceahlăul Piatra Neamț 5 3 2 0 14-4 11
3. Bucovina Rădăuți 5 3 1 1 10-3 10
4. CSM Bacău 5 2 2 1 5-5 8
5. Șomuz Fălticeni 5 2 1 2 9-4 7
6. Știința Miroslava 5 2 0 3 5-5 6
8. Csikszereda II 5 1 2 2 2-7 5
9. Dante Botoșani 5 1 1 3 6-11 4
7. Rapid Brodoc 5 1 0 4 4-12 3
10. Viitorul Darabani 5 1 0 4 5-18 3