Reminiscențe ucrainene pe tărâmuri moldave

În liniștea codrilor seculari ai Botoșanilor, pe malurile pârâiașului Voronca, se întemeia, acum mai bine de 500 de ani, de către monahii ruși (ucraineni) un schit de lemn, loc de cucernică meditație religioasă. În împrejurimi, acesta era cunoscut sub denumirea de „Sihăstria din Poiana Voronei”. De-a lungul veacurilor, sihăstria Vorona a devenit o mănăstire de obște călugărească, ce număra în anumite perioade chiar și 200 de schimnici.
În decursul celor cinci veacuri de existență, grație sprijinului material, acordat de către mai multe familii înstărite (Panait, Jora și Vârnav), în prima jumătate a secolului XIX, au fost construite cele trei biserici ale mănăstirii: „Adormirea Maicii Domnului”, „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Nicolae”. În chip simbolic, numărul bisericilor menționate pare a fi, ca o mărturie a unei incontestabile înrâuriri divine, un omagiu adus Sfintei Treimi.
În 1959 mănăstirea a fost închisă și abia în 1968 învățatul mitropolit Iustin Moisescu a redeschis-o și a început restaurarea ansamblului monastic. Recent, finalizarea restaurării bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a fost realizată cu osârdia unui vechi călugăr de-al său, astăzi P.F. Părinte Patriarh Teoctist, iar biserica „Adormirea Maicii Domnului” s-a restaurat din inițiativa și cu directa îndrumare a Î.P.S. Mitropolit Daniel. Din 1968 și până astăzi, ansamblul monastic a beneficiat de îndrumarea maicii stavrofore Teofana Scântei. Fără îndoială, aceasta și-a luat numele de călugăriță de la soția hatmanului Ilie Jora, ctitorul bisericii „Nașterea Maicii Domnului”.
În cele ce urmează, suntem datori să ne pronunțăm asupra etimologiei cuvântului care denumește mănăstirea și se raportează la întemeietorii ei. În pliantul dedicat sfântului lăcaș se spune că ea a fost fondată, prin 1503, de către monahi români, din satele moldovenești, de schimnici ruși, dar și de cei greci, deși pe unul din pereții exteriori ai mănăstirii se specifică faptul că ea a fost ctitorită de către „părinți ruși” (ucraineni) veniți din Rusia (Ucraina) – în acea perioadă ucrainenilor li se spunea ruși. Etimologia cuvântului „vorona” întărește această afirmație. În limba ucraineană, cuvântul „vorona” înseamnă cioară iar potrivit legendei, în poiana în care s-a ridicat schitul se așezau multe cârduri de ciori. Specificarea că numele mănăstirii vine de la un echivalent slav este prea vagă, întrucât nu arată despre care limbă slavă este vorba, iar presupunerea că numele de vorona ar veni de la Veronica Camaeydris, denumirea unei flori ce creștea prin preajmă, este de-a dreptul fantezistă. Nici o lege fonetică din limbile slave, nu ne permite să derivăm voronca din Veronica.
Vrednic de menționat este și faptul că Mănăstirea Vorona dispunea de o bibliotecă de peste 6.000 de exemplare care, prin strădania P.F. Patriarh Teoctist au fost adăpostite într-o clădire construită nu demult. Însă, întrucât aceste volume vor fi strămutate la o altă mănăstire din apropierea Botoșanilor, clădirea bibliotecii de la Mănăstirea Vorona rămâne liberă. Cu puțină bunăvoință a Î.P.S. Mitropolit Daniel și cu aprobarea maicii starețe, dorința noastră este de a organiza în acest local un muzeu religios ecumenic. Menționez că posed mai multe obiecte legate de natura acestui posibil muzeu (printre altele sunt și cărți vechi religioase în limba ucraineană cât și în alte limbi slave, începând din secolul al XVII-lea, icoane vechi ucrainene, rusești, obiecte de cult, unele executate la Kiev, Moscova, etc.). toate acestea nu fac decât să ne păstreze vie amintirea celor dintâi ctitori ai schitului. În final nu ne mai rămâne decât să sperăm că harul Domnului, manifestându-se prin hotărârea Î.P.S. robului Său Daniel, ne va îndritui să punem temeliile acestui așezământ religios.
Prof.Arhid. Ștefan Hreniuc