Chipuri pentru eternitate

Remember pe porțelan



Doina Balan curățând cu creionul de paltin imaginea transpusă pe suportul ceramic
Doina Balan curățând cu creionul de paltin imaginea transpusă pe suportul ceramic

Doina Balan este singurul fotoceramist din Suceava. De 25 de ani realizează fotografii pe medalioane din porțelan, care păstrează chipurile defuncților pe monumentele funerare.
Primul atelier de fotoceramică din Suceava
Doina Balan a învățat să facă fotografii pe suport ceramic în atelierul tatălui său, Miron Sbiera, care și-a transformat pasiunea pentru fotografie în profesie, înființând primul atelier de fotoceramică din Suceava.
Zugrav la Cooperativa “Constructorul”, Miron Sbiera, pasionat de arta fotografică (în care s-a inițiat ca autodidact), a fost remarcat de președintele cooperativei meșteșugărești la care lucra și trimis să urmeze un curs de pregătire profesională foto la București.
Reîntors cu o nouă meserie “la mână”, a deschis în cadrul cooperativei un atelier fotografic în care executa, în premieră la Suceava, fotografii pe suport de porțelan.
Aparat de mărit imagini din cutii de lapte praf
Fiica lui Miron Sbiera, Doina, care a absolvit la Industrial 2 specializarea mecanică fină și a lucrat, la început, la IMUS, în secția Montaj, și-a manifestat la rândul său interesul pentru fotografie, renunțând la activitatea din uzină și venind să lucreze alături de tatăl său.
Își amintește zâmbind cum și-au încropit împreună un aparat de mărit imagini din cutii de lapte praf.
Atelierul, amenajat într-un imobil din spatele Magazinului “Bucovina”, s-a mutat apoi într-unul din blocurile turn de pe strada Mărășești. Din anul 1996, de când tatăl său a decedat, Doina Balan lucrează singură, iar din anul 1999 și-a schimbat locația, instalându-și atelierul la demisolul unei case de pe strada 6 Noiembrie.
Zahăr, miere de albine și gelatină
Transpunerea imaginii fotografice pe suport ceramic este, așa cum spune Doina Balan, un procedeu destul de vechi. Vechi, așa cum este și aparatul de fotografiat cu burduf cu care lucrează. Este un aparat centenar, marca “Globika”, căruia i-a făcut singură o serie de modificări, adaptând caseta la dimensiunile cu care lucrează pe porțelan.
Pe medalioanele de porțelan, pe care le procură în două formate standard de la Alba Iulia (cândva le aducea de la Dorohoi, dar fabrica s-a închis) imaginea fotografică se imprimă după tratarea suportului cu o soluție de materiale organice (zahăr, miere de albine, gelatină). Curățată apoi cu un “creion de paltin” și retușată, imaginea, transpusă pe suportul ceramic, peste care se presară praf de sticlă, se fixează prin ardere într-un cuptor electric, la 900 de grade Celsius.
Procedeu “vechi dar sigur”, după rețete verificate în timp
În cuptor pot fi arse nouă medalioane odată. Se consumă 7 Kw la o ardere și nu este rentabil dacă “șarja” nu este completă.
Dacă porțelanul nu este de calitate, crapă glazura în care se imprimă imaginea fotografică.
Doina Balan lucrează numai în alb-negru și sepia (“sepia, care face imaginea mai dulce”, cum spune ea).
Nu realizează și portrete color, așa cum au început să apară, de la o vreme, medalioane ceramice executate în atelierele din alte localități (Constanța, Bacău, Iași).
Procedeul său de lucru, după rețete verificate în timp, este “vechi dar sigur” și are durabilitate.
Foarte multă manualitate
Fotoceramica cere și foarte multă manualitate. Este o meserie cu valențe artistice. Dincolo de faptul că fotografia se retușează manual cu creionul dermatograf, iar imaginea fotografică transpusă pe suportul de porțelan trebuie apoi curățată cu “creionul de paltin” (o unealtă manufacturată din lemn de esență tare, cu vârf ascuțit), cu care se îndepărtează orice urmă de fond pentru ca portretul să se detașeze cu claritate pe suprafața medalionului, se trasează și un chenar sau se execută, cu pensula, un motiv decorativ (ramuri, frunze de laur…) cu aur coloidal.
Pentru fixarea acestui chenar este nevoie de o nouă ardere în cuptor, de data aceasta la numai 360 de grade Celsius.
Au fost vremuri bune, când trebuia să lucreze și noaptea
Din păcate, după cum spune Doina Balan, dacă au fost vremuri bune cu ani în urmă, când avea foarte multe comenzi și trebuia să lucreze și noaptea, acum sunt săptămâni la rând în care nu pornește cuptorul.
Pe de o parte, atelierele fotografice din oraș preiau comenzi de la solicitanți pe care le transmit spre executare fotoceramiștilor din alte localități, iar pe de altă parte, clientela (alcătuită, de regulă, din pensionari, din oameni care se-ngrijesc de locul de veci), cu o situație tot mai precară, își restrânge cheltuielile întrucât oamenii nu-și mai permit să renunțe la 70 – 90 lei, cât costă un medalion fotoceramic.
Portrete pentru eternitate
Sunt oameni care vin cu fotografii foarte vechi, deteriorate, de pe care trebuie să “decupeze” un portret, sau care vor să așeze alături, în același medalion, două persoane de pe fotografii diferite, chipuri care trebuie aranjate în așa fel încât să-i placă clientului.
Sunt portrete pentru eternitate. Remember pe porțelan.
Trebuie să mărească portretul fotografic, să-i scoată umbrele, să-l retușeze, să-l transpună pe medalionul de porțelan, să-l prezinte spre vizionare clientului (care vine atunci când poate) și abia apoi, dacă acesta este mulțumit cum arată, să ardă medalionul în cuptor, dacă, bineînțeles, are și alte comenzi pentru ca “șarja” să fie completă și să fie rentabilă.
“Mi-e greu să renunț pentru că-mi place ceea ce fac”
Are medalioane fotoceramice care i-au rămas în atelier. Nu a mai venit nimeni să le ridice. O femeie a revenit după…12 ani. A dat comanda cu medalionul soțului ei cu ani în urmă, n-a vrut să-l ia cât timp acesta încă era în viață, iar între timp atelierul s-a mutat, anii au trecut…
„Cu clienții – așa cum spune Doina Balan – trebuie să fii înțelegător. Trebuie să-i asculți, mulți vin doar ca să stea de vorbă până când să se hotărască să comande ceva”.
Are momente când își spune că ar trebui să închidă atelierul. Nu are un înlocuitor, un ucenic căruia să-i transmită mai departe meseria. Se gândește chiar să-și mute atelierul la Reuseni, acolo unde locuiește.
“Mi-e greu să renunț pentru că-mi place ceea ce fac, dar dacă situația o va impune n-am să am ce face!”
Va dispărea primul și ultimul atelier de fotoceramică din Suceava.
Fiecare medalion este unicat
Fiecare medalion este unicat. Menirea lui este să păstreze amintirea unui dispărut, să eternizeze, alături de numele scris pe un monument funerar, un chip care privește dincolo de timp.
Fixarea medalionului în beton sau în marmură impune și o colaborare a fotoceramistului cu meșterul care face monumentul.
Acesta trebuie să cunoască dimensiunile medalionului pentru a face locașul în care va fi amplasat.
Uneori, la solicitarea clientului, Doina Balan face chiar ea fixarea plăcuței de porțelan pe placa de marmură care este adusă la atelier.


Aparatul de fotografiat centenar Globika, cu care încă lucrează Doina Balan
Aparatul de fotografiat centenar Globika, cu care încă lucrează Doina Balan
Doina Balan curățând cu creionul de paltin imaginea transpusă pe suportul ceramic
Doina Balan curățând cu creionul de paltin imaginea transpusă pe suportul ceramic