Se-mplinesc în această toamnă (în ziua de 12 a lunii septembrie) 103 ani de la nașterea pictorului și sculptorului Ion Cârdei.
Cea mai mare parte a lucrărilor lui Ion Cârdei, aproximativ 5.000 de desene (seturi tematice și lucrări reprezentând în special imobile din capitală în care au trăit personalități literare), se află la Muzeul Literaturii Române, alte circa 80 de desene îmbogățesc zestrea artistică a Muzeului de Istorie din București, iar câteva tablouri („Ciprian Porumbescu compunând «Crai Nou»”, „Biserica Mirăuți”, „Biserica Sf. Nicolae” și „Portretul lui Victor Morariu”) fac parte din colecția de artă a Complexului Muzeal Bucovina Suceava.
Profesorul de desen
Născut în anul 1906 în satul Suharău, Ion Cârdei a urmat cursurile Liceului „Grigore Ghica Voievod” din Dorohoi și a fost remarcat, încă de pe băncile școlii, de către profesorul Nicolae Popovici, „el însuși pictor și om vrednic”, cum l-au caracterizat contemporanii.
În anul 1925, Ion Cârdei s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Iași și, după ce și-a continuat studiile de specialitate la București, a activat câțiva ani ca profesor de desen la Baia Mare, venind apoi la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde a avut catedră până în anul 1938, când s-a transferat la Cernăuți.
Bustul lui Ciprian Porumbescu
În anul 1933 a concurat alături de Gheorghe Bilan, de Dumitru Leonida și de Ion Irimescu (care tocmai își terminase studiile artistice la Paris) și a câștigat competiția pentru executarea bustului lui Ciprian Porumbescu, bust care a fost amplasat în Parcul Central din Suceava, fiind dezvelit la data de 12 octombrie 1933.
Cu banii câștigați pentru executarea bustului, Ion Cârdei, împreună cu soția sa Adelina (profesoară de limba și literatura română la Liceul de Fete „Doamna Maria”, cunoscută și apreciată ca poet, onorată în anul 1936 cu premiul „La Cigale d’Or” pentru volumul de poeme „Suceava voievodală”), au făcut o excursie la Veneția, unde Ion Cârdei a urmat apoi și o specializare la Academia de Arte.
Bustul lui Mihai Eminescu
Ion Cârdei a fost membru fondator al Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” și împreună cu soția sa au fost membri ai Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.
Artistul a realizat în praf de piatră, în anul 1935 (înainte de a urma cursurile de specializare la Academia de Arte Frumoase din Veneția), bustul lui Mihai Eminescu, bust care s-a păstrat în podul Liceului „Ștefan cel Mare” și pe care fostul său elev, Neculai Moscaliuc, l-a găsit în podul liceului și l-a turnat în bronz, după șase decenii, amplasându-l pe soclu, cu sprijinul Primăriei Suceava, în scuarul din apropierea Bisericii Sf. Nicolae.
„Premiul Moldovei” pentru activitate artistică
Ion Cârdei, care a fost membru al Ordinului „Coroana României”, onorat, în anul 1940, cu „Premiul Moldovei” pentru activitatea sa artistică, s-a stins din viață la București, la data de 10 decembrie 1970, iar soția sa, Adelina (pe care Elena Văcărescu a „botezat-o” cu pseudonimul Laerte), care scria „Suceavă, nu te pot uita! / Mi-e sufletul prea plin de tine…/ Aș vrea iar pașii prin ruine / Să-mi port, visând mărirea ta”, a trecut în lumea de dincolo la data de 2 noiembrie 1987.