Remediile homeopatice pe bază de cafea alungă insomnia



Remediile homeopatice pe bază de cafea alungă insomnia
Remediile homeopatice pe bază de cafea alungă insomnia

Tratamentul este personalizat și poate avea efecte secundare dacă este greșit ales sau administrat prea des
Un adult din patru suferă de insomnie, cea mai frecventă tulburare a somnului, după cum susțin specialiștii. Potrivit acestora, consumul exagerat de cafea este un motiv incriminat frecvent în cazurile de insomnie. Respectând principiul „cui pe cui se scoate”, homeopatia ne scapă de starea de veghe cu ajutorul unui remediu pe bază de cafea.
În homeopatie nu există tratamente-șablon, deoarece fiecare organism reacționează diferit la un remediu, și nici scheme tipizate, explică dr. Ioan Teleianu, președintele Societății Române de Homeopatie. Potrivit acestuia, 10 persoane cu insomnie pot primi 10 remedii diferite. „Trebuie să îi prescrii persoanei bolnave acea substanță similară care a putut să producă, în experiment la oameni sănătoși, tulburările cu care el se prezintă la medic. Pentru asta însă ai nevoie de un diagnostic complex, care nu se rezumă doar la suferințele fizice. El cuprinde informații diverse despre persoana respectivă, cum ar fi preferințele culinare sau locurile în care îi place să-și petreacă vacanțele. Monitorizarea pacientului este singura care dictează continuitatea terapiei cu un remediu sau altul sau sistarea sa la nevoie”, spune dr. Teleianu.
Remediul bine ales vindecă boala
Deoarece poate rezolva singură suferințele induse de boli, homeopatia este considerată o parte a medicinei, nu o terapie alternativă. Condiția este să se aplice întocmai principiile sale de bază. „Dacă substanța din remediu se potrivește simptomelor pacientului, ea este vindecătoare.
Tratamentul poate avea efecte secundare neplăcute atunci când remediul nu a fost bine ales sau a fost dat prea des fără o justificare certă. În acel moment, substanța din remediu poate induce pacientului o tulburare pe care el nu o avea.
Din acest motiv, sfătuiesc populația să nu se trateze singură”, a mai menționat dr. Ioan Teleianu. Potrivit acestuia, homeopatia se folosește cu succes și în viroze acute, infecții ale căilor superioare respiratorii, bronșite repetate, sinuzite, afecțiuni alergice și dermatologice, tulburări de digestie, boli vasculare, colecistite, migrene, oboseli cronice etc.
Granule sau picături
Remediile homeopatice se găsesc în farmacii, în tubulețe din plastic sau sticlă, sub formă de granule de culoare albă. După administrarea acestora, ele se topesc în urma contactului cu mucoasa limbii, pacientul nu are voie să mănânce sau să bea, timp de 40 de minute. Remediile pot fi administrate și sub formă de picături aplicate pe limbă sau dizolvate într-un pahar cu apă.
Sursa: www.adevarulonline.ro