Remediile căsătoriei nefericite

Remediile căsătoriei nefericite privesc, deopotrivă, metode terapeutice și preventive, în funcție de rolul pe care îl au de a vindeca sau de a preveni relele ce se cuibăresc în căminul conjugal. Între remediile terapeutice numim pe acelea ce vor să suprime, să atenueze și să paralizeze cauzele prezente ale căsătoriilor nefericite actuale. Aplicarea lor, în genere, aparține artei duhovnicești, respectiv scaunului mărturisirii. De cele mai multe ori, cauzele actuale provin din neglijarea îndatoririlor morale ce le revin soților în viața conjugală. De aceea cel mai bun sfat ce li se poate recomanda este întoarcerea la practica obligațiilor fundamentale care au fost uitate sau violate. Fărădelegea trebuie să fie însă iertată de Dumnezeu însuși. Astfel, soții vinovați se cuvine să-și restabilească relația lor cu Dumnezeu, pe drumul strîmt al înălțării care edifică. Prin intervenția duhovnicului în scaunul mărturisirii, soții ajung să-și aparțină din nou lor înșiși, să se bucure de libertatea pe care o regăsesc pe drumul refacerii spirituale, să fie persoane care trăiesc pentru sfințenie și adevăr. Nimeni nu ajunge la starea de har dacă nu-și supune voința sa naturală voinței divine. Soții cei mai recalcitranți vor afla împăcarea într-o voință sinceră și eficace de a fi unul față de altul respectuoși, fideli, iubitori și devotați. E vorba de principiul și garanția unei împăcări sincere. Forțele care le sînt necesare pentru a se ierta mutual și a inaugura o viață nouă de uniune perfectă le sînt garantate de către harul divin izbăvitor.
Remediile preventive urmăresc să suprime cauzele care duc la încheierea unor căsătorii expuse de la început primejdiei de a se desface. (…) Ne vom mărgini la acele motive care creează o atmosferă nefavorabilă înfiripării căsătoriei trainice. Între acestea amintim: perversiunea unor moravuri, datini sau obiceiuri, diviziunea concepțiilor morale privitoare la căsătorie (hedonism, senzualism, individualism). „Independența de orice lege care ar putea să-și rostească imperativul în interiorul conștiinței; ignorarea oricărui scop de ordin moral, social sau religios și ca urmare totala nepercepere a jertfei, a devotamentului care nu rodește o imediată și simțită „binefacere”, refuzul de a crede în valoarea și realitatea a ceea ce nu e util și nu se întoarce spre profitul individual, sînt elemente potrivnice concepției naturale și creștine ale căsătoriei”. Viitorii soți trebuie să evite orice orientare nerealistă. Vor reuși la aceasta cu atît mai ușor cu cît vor lua mai multe precauții atunci cînd se căsătoresc.
Unul dintre cele mai mari inconveniente în calea pregătirilor pentru căsătorie constă în faptul că perspectiva divorțului face să se neglijeze însăși luarea precauțiilor. Astfel, această perspectivă înmulțește căsătoriile nefericite, deoarece strecoară nădejdea că te poți angaja fără risc într-o căsătorie din care ești sigur că poți ieși fără mari dificultăți. „Rațiunea și prudența se impun deci ca datorii stricte viitorilor soți și la fel acelora care îi sfătuiesc și-i călăuzesc în alegerea lor, începînd cu părinții”. Cu cît mai mulți își dau seama de caracterul unitar absolut și indisolubil al căsătoriei creștine, cu atît trebuie să îndemni pe logodnici să se retragă la vreme, dacă socotesc că alegerea lor e greșită. „Toți aceia care se depărtează de lucrurile fără prihană, fie acest lucru cît de tainic, se trădează foarte repede în alegerea lor de sexul celălalt și sînt atunci aspru pedepsiți prin înjosirea și pustiul ce-l aduce cu sine orice legămînt cu prihană. De aceea nu arareori un bărbat nehotărît și care nu s-a dezbărat de cultul superficialității este pedepsit de o femeie superficială care, potrivit alegerii lui tainice, trebuie să-i fie ursită. (Pr. Prof. Dr. Ilie MOLDOVAN)