Sănătate

Remedii din plante care elimină din sânge colesterolul în exces



Remedii din plante care elimină din sânge colesterolul în exces
Remedii din plante care elimină din sânge colesterolul în exces

Se pun 2 linguri de frunze de mesteacăn, uscate și mărunțite, la o cană cu apă clocotită. Se prepară sub formă de infuzie, prin înăbușire, timp de 10-15 minute, fără fierbere. În timpul răcirii se adaugă, pentru neutralizare, un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu.
Se beau 1-2 căni, în cursul unei zile.
Un alt remediu anticolesterol se poate prepara din frunze și părți aeriene de păpădie. Se face infuzie din 1-2 lingurițe de plantă la cană și se beau 2-3 căni pe zi, timp de 2-3 săptămâni.
Efecte deosebite au frunzele de pătlagină. Se pregătesc sub formă de infuzie – o lingură de frunze uscate și mărunțite la o cană cu apă. Se ia câte o lingură din acest ceai la 2-3 ore.
Una dintre cele mai puternice combinații de plante care scad colesterolul din sânge (hipocolesterolemiante) este formată din rostopască, frunze de mesteacăn și anghinare. Se fac cure de minimum 30 de zile cu aceste plante, luate sub formă de tinctură, amestecate în părți egale. Se ia o linguriță din amestecul de tincturi în 100 ml de apă, cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă, timp de minimum 30 de zile.
Printre plantele cu efect hipocolesterolemiant se mai numără anghinarea, siminocul, mătasea de porumb, urzica, trei frați pătați, cicoarea, pufulița cu flori mici și coada calului. Aceste plante se pot utiliza separat sau în amestec.
Pentru scăderea colesterolului în exces din sânge, cît și pentru evitarea formării și depunerii lui pe pereții arterelor, este indicat ca, în alimentație, să se introducă soia, măsline, fructe de afin și de coacăz negru, struguri roșii (indicat este și vinul roșu), germeni de porumb, țelină, păstârnac, pătrunjel, morcov, varză, ceapă, usturoi, lămâi, kiwi, rodii și alune.
Sursa: www.evenimentul.ro



Recomandări