Remaierea ciorapului Boc

La ora la care scriu, joi dimineața, aceste rânduri știu, butonând micul ecran din odaie, că peste noapte a fulguit la munte, iar în zona vârfului Omu meteorologii au înregistrat, băgând termometrul în poponeața muntelui, minus 4 grade. Miroase a iarnă. Privită peisagistic, iarna stă frumos pe perete, pictată de un artist îndrăgostit de zăpezi. Din perspectiva buzunarelor găurite ale multor, tot mai multor români, anotimpul gerurilor și crivățului turbat dă frisoane chiar dacă n-a venit încă. A doua știre a zilei, pe care n-am cum să n-o leg de prima, ține de remanierea guvernului Boc. Decizia ultimă va fi luată în urma unei discuții tet-a-tet (scriu cum se aude) între premier și președinte. Cum ne-am învățat că cele două căpățâni sunt de fapt una singură, guvernul în varianta cârpită e deja scris sub calviția domnului Băsescu, ministru cu ministru, Udrea cu Udrea, bob cu boabă. Subiectul a ținut de foame presei de câteva bune săptămâni, în defavoarea altora, mai puțin sonore, dar gălăgioase în zona mațelor care ghiorăie.
Nu știu ce vom auzi după-amiază. Chiar nu mă interesează dacă va fi înlocuit Vidănescu cu Bercenescu, Șeitan cu Șarlatan și toți grămadă cu fata din Buzău. Un lucru e cert – remanierea e o gogoriță. Remanierea e o remaiere, în prag de iarnă, a ciorapului Boc. În tinerețea mea, pe niște străduțe din spatele Spitalului Colțea sau pe Gabroveni ființau niște prăvălioare unde cucoanele, nu neapărat cele scăpătate, își remaiau ciorapii. Ciorapii mulați pe genunchi și transparenți erau alcătuiți din fire care fugeau. Mi-a fugit un fir la ciorap, fir-ar să fie! – se văita cucoana și dădea fuga la atelierul de remaiat. Ciorapul părea, nou dar era tot ăla vechi. Domnul Boc, dărâmat o dată de Parlament, a supraviețuit în n variante, prin voia președintelui care s-a învățat cu el și-i cade bine. E moale, calcă pe el când vrea, îl poartă ca pe o șosetă și la cârciumă și la… cârciumă. Eram tentat să scriu și la concert sau la teatru, dar n-am voie să uit că singura sală de spectacole frecventată de președinte, locul în care gândește tot și decide tot este restaurantul. De unde și îndemnul ca școala românească să prepare cât mai mulți ospătari. Mă rog. Să revin însă la subiectul remanierii-remaierii. Această mișcare de fațadă, de ochii lumii, nu rezolvă nimic. Structura de termite a banului public lucrează și va lucra în continuare cu aceeași rapacitate. Se va pune de un nou împrumut la FMI nu pentru a salva România, ci pentru umplerea acelorași buzunare fără fund ale clientelei de partid. Se fură în draci, se fură continuu, se fură cu nerușinare. Pentru a dărâma această construcție diabolică nu e nevoie să se facă remaierea șosetei Boc. E nevoie de ceva mult mai profund.
E nevoie de pompat alt sânge în anemiatul organism al țării care merge spre decesul financiar și moral. Țara nu mai are economie, șomajul se întinde amețitor, criteriul valorii a fost abolit, banditismul domină și stăpânește. Ies în stradă nu știu ce sindicate și cer ca ministrul cutare să fie demis sau să-și dea demisia. Te apucă și râsul și plânsul. Atâta timp cât Traian Băsescu va decide tot în această țară, atâta vreme cât acest personaj pe care un ziarist îl numește blând ”duplicitar” (câtă eleganță!) va rămâne la Cotroceni, orice încercare de cârpit ciorapul nenorocirii rămâne inutilă și chiar ridicolă. Au forță politicienii, au curajul răspunderii față de acest neam oropsit? Dacă da, atunci să facă singurul gest necesar, să-l dea jos pe cel care a făcut pulbere România. E, firește, până nu-mi va fi confiscată, doar opinia mea de alegător.