Engolpionul (panaghiul sau însemn pectoral) este o insignă arhierească de forma unei iconițe-medalion făcută din email, aur și argint, care îl reprezintă pe Mântuitorul sau pe Maica Domnului cu pruncul în brațe și, foarte rar, Sfânta Treime. „Se poartă atârnat de piept, cu un lanț confecționat din același material din care este executat engolpionul. Acest ornat, insignă sau însemn, este cunoscut numai în bisericile ortodoxe de rit bizantin. Majoritatea liturgiștilor tind să explice existența engolpionului ca o preluare în creștinism a acelui hoșen sau pectoral pe care îl foloseau arhiereii în Legea Vechiului Testament și în care se păstrau sorțile sfinte – „Urin” și „Tumim” -, adică „Arătarea și Adevărul”. Alți teologi caută originea engolpionului în acele „relicvarii”, cutiuțe mici, din diferite materiale (piatră, lemn, argint, aur) în care se păstrau părticele din sfinte moaște, relicve, și care, la început, erau purtate la piept de către stareții de mănăstiri, iar mai apoi de către arhierei, încă din secolul al IV-lea. Referințe exacte despre aceste „relicvarii”, precursoarele engolpioanelor de astăzi, au rămas consemnate în scrierile Sfântului Spiridon al Trimitundei”, precizează părintele Rusu.
Puterea exemplului
În trecut, la anumite momente semnificative din viața Bisericii – spre exemplu, proclamarea canonizării unui sfânt -, pentru a consemna și a întări evlavia față de acel sfânt, se confecționau engolpioane cu chipul său.
Astfel, sfântul respectiv intra mai ușor în conștiința credincioșilor, mai ales când îl vedeau pe arhiereu că poartă icoana acelui sfânt.
De altfel, arhiereul, învățătorul tuturor credincioșilor, prin pilda sa, prin comportamentul său, prin felul cum poartă o icoană, este model al credincioșilor pe care îi păstorește. Arhiereii poartă engolpionul în toată vremea, ca un semn al arhieriei, alături de o cruce pectorală, îndeosebi în timpul exercitării actului liturgic.
„Pecetea și mărturisirea credinței din inimă”
Engolpionul are o încărcătură liturgică și simbolistică profundă. Semnificația acestui însemn este condiționată și de ordinea ierarhică. Spre exemplu, în Statutul pentru organizarea și funcționarea BOR se menționează că Patriarhul trebuie să poarte ca însemne distinctive două engolpioane și o cruce pectorală, pe când mitropolitului îi revin ca însemne distinctive un engolpion și o cruce pectorală. Ceilalți arhierei poartă un singur engolpion. În timpul actului liturgic, și ceilalți arhierei (episcopi și arhiepiscopi, episcopi-vicari, arhierei-vicari) pot purta sfânta cruce, alături de engolpion. În mod tradițional, în activitatea de zi cu zi, Patriarhul, fiind cel dintâi arhiereu al unei biserici, poartă, așa cum am menționat, două engolpioane și o cruce pectorală.
„Engolpionul este pecetea și mărturisirea credinței din inimă. Acest însemn este, în egală măsură, slavă a toată lumea și puterea sfintei cruci, prin care se biruiește diavolul. Întărește arhiereul în credință și în lupta împotriva diavolului, deoarece el este cel dintâi luptător dintr-o eparhie împotriva ispitelor diavolești”, adaugă părintele consilier de la Cancelaria Sfântului Sinod.
Când engolpionul poartă chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, el simbolizează puterea ocrotitoare a Maicii Domnului care i se încredințează arhiereului, mijlocitorul către Mântuitorul Iisus Hristos al tuturor credincioșilor și al clericilor dintr-o eparhie. Parafrazându-l pe părintelui Augustin Rusu, putem spune că engolpionul nu este numai un simplu ornat, ci este plin de încărcătură duhovnicească, pastorală și misionară. Nu poți vorbi despre engolpion ca despre o simplă podoabă. El este mai mult de atât. Este un însemn al arhieriei, al deplinătății puterii cu care este învestit un arhiereu în lucrarea sa de conducător și de prim învățător al credinței.
(Raluca BRODNER, sursa: www.ziarulumina.ro)
