În curtea Muzeului Literaturii Române din Iași este expusă mașina marca Dodge care a aparținut poetului Mihai Ursachi.
Automobilul – fabricat înainte de 1980 – a fost cumpărat din San Diego, însoțindu-l pe Ursachi la întoarcerea sa din exilul american. Atâta de importantă pare limuzina asta în ochii literaților cu munci de răspundere, încât va apărea pe coperta numărului 4 al revistei „Dacia literară”. În fine, comportament de copii crescuți la țară, care, când văd o mașină uriașă, aleargă după ea prin colb.
După 1990, când era deja întors acăsică, unde sărmăluța-i sărmăluță și sinecura-i sinecură, Ursachi și-a pus problema să-și înstrăineze matahala pe roți. Îi lipsea o piesă și, cum muzele n-au studii tehnice, proprietarul o căuta unde n-avea nici o șansă de-a o găsi în România.
Mai mult ca să se afle în treabă, un confrate, cam certat cu săpunul dacă e să fim obiectivi, l-a sfătuit pe Ursachi să scrie firmei producătoare, din America. Drept urmare, în cel mai scurt timp, poetul s-a trezit cu piesa acasă, alături de-un bilețel de la producător, prin care i se exprima „gratitudinea că ați optat pentru firma noastră”.
Și, ca un semn de supremă recunoștință, expeditorul nu cerea nici o para pe obiectul fără de care motorul dormea somnul celor drepți.
*
Acum zece ani, îi povesteam unui amic istoria piesei din America, fără a bănui că-n garajul său, în afara unor cuști cu iepuri obsedați sexual, mai zăcea și-o răblăciune de Dacia 1100. Mașina stătea lată de ani și ani, banchetele fiindu-i folosite tot de iepurii prea înfierbântați la imaginația erotică.
Amicul m-a privit ca pe un înger al automobilismului:
– Află că Dăcioarei mele, tot de la o piesă beteagă i se trage somnul. Ce-ar fi să scriu și eu la fabrică? Poate-or să-mi trimită piesa, tot gratuit. Hai cu mine, să cumpăr un plic!
A fost necesar să-l trag serios de mânecă pe impulsiv:
– Of, frate, ăsta-i obicei de yankeu, cu trimisul pieselor de mașină acasă. Ai răbdare, până când firma Dacia își va deschide reprezentanță în America. O să scrii atunci după piesă.
Lucru care, după cum merge economia, mă aștept să se întâmple din clipă-n clipă. Păcat însă că amicul meu a murit.
