O mulțime de lucruri salutare au apărut în Bucureștiul de azi, începând cu autobuzele etajate, pline ochi cu turiști străini, care fac turul orașului. Îmbucurător, într-o capitală care capătă pe zi ce trece modernismul european atât de invocat.
Dar ceea ce mi-a săltat moralul în București este grija pentru amănunte. Amănuntele acelea, știți dumneavoastră, care fac de fapt diferența de civilizație între un oraș condus de mârlani la prima generație în pantofi și unul condus de edili adevărați.
Coșurile de gunoi stradal, de exemplu, au deasupra lor o tichie pentru stins țigările, astfel încât chiștoacele să nu mai primească un bobârnac și să poposească drept în mijlocul trotuarului. Frumos, foarte frumos ! Am mai văzut chestia asta prin județele cu populație maghiară, și spun drept că m-a încântat, fiindcă știu ce înseamnă să calci în chiștoacele aruncate de alții.
Apoi, tot ca în orașele europene cu pretenții, am văzut pe trotuarele Bucureștiului, din loc în loc, niște cutii confecționate din metal, asemănătoarele cutiilor poștale. Numai că astea aveau un câine desenat pe ele. Câinele avea o moacă foarte jenată și vinovată, indicând că tocmai a comis una boacănă. Iar cutia metalică reprezenta de fapt un mic rezervor pentru pungi de plastic, din care orice stăpân de câine se putea servi după voie, dacă era necesar. Și era necesar.
La ce foloseau pungile acelea, se înțelege de la sine. Cu toate astea o să spun, prezentându-mi scuze persoanelor fine, care strâmbă din nas la anumite chestii. În pungile alea, stăpânii câinilor scoși la plimbare pot strânge rahații, care murdăresc asfaltul trotuarelor noastre.
Acuma, mersul optimist înainte arată că, mai devreme sau mai târziu, și celelalte orașe românești vor împrumuta calea de rezolvare a problemei rahaților de câine.
După care va trebui rezolvată o altă problemă de care ne izbim la tot pasul: cea a rahaților de om.
