Reînvie optimismul

S-a întâmplat și asta: România a bătut la pas, fără să forțeze câtuși de puțin, o echipă a Ciprului care nu știu pe ce considerente a fost aleasă drept adversar, fiindcă nu are în comun cu adversarul nostru direct la calificare, Bulgaria, decât eventual faptul că joacă la fel de prost, de fapt nimic. Superioritatea noastră a fost atât de evidentă încât mi-am reamintit cu groază de celebrul amical cu Germania, pe care am umilit-o în așa hal încât… nu ne-am calificat la mondialele la care ea a luat bronzul! Doamne ferește ca istoria să se repete în ce ne privește, fiindcă în privința adversarului de miecuri, nu sunt probleme: o-m avea noi mână bună dar din Cipru nu poți face bici oricât te-ai strădui. Să revenim la ce ne interesează. Ai noștri au jucat cu o clasă, chiar două – trei, peste aproape inexistentul adversar, ceea ce ne bucură dar nu ne liniștește, mai ales că, se știe, la amicale suntem campionii mondiali. Dacă ar fi să tragem niște concluzii, zău că nu am putea, cel puțin în privința apărării care nu a fost, absolut deloc solicitată. Avem garanția că în partidele oficiale care vor urma, cu puncte puse în joc și calificarea pe masă, fundașii noștri și portarul vor avea la fel de puțin de lucru, adică nimic? I-am văzut și pe bulgari la lucru, în meciul din deplasare cu Țara Galilor. Nu împărtășesc absolut deloc opiniilor comentatorilor de pe la diverse televiziuni care au spus că a fost un meci anost, plictisitor. S-avem pardon. Făță de meciul nostru cu ciprioții ală a fost unul pe viață și pe moarte. Chiar dacă s-a termiant cu 0 – 0 am văzut acțiuni destule la ambele părți, ratate însă cu maximă seninătate și de unii și de ceilalți. Ceea ce trebuie de reținut este faptul că bulgarii sunt totuși lenți, iar apărarea lor e varză. Ceea ce mai înseamnă că nu sunt periculoși în faza ofensivă. De aceea, meciul cu ei trebuie abordat fără nici o reținere în spirit eminamente ofensiv. Trebuie călăriți din prima secundă și pe la vreo 3 – 0, lăsați să treacă și ei prima oară de centrul terenului. Din acest punct de vedere tineretul poate fi un bun exemplu: le-a dat irlandejilor trei, dar dacă erau opt sau doisprezece, nu era nici o mirare. Iar lucru e cu atât mai remarcabil cu cât meciul a fost oficial, fapt fără precedent la acest nivel. Și uite așa avem din nou motive de optimism. Poate de data asta întemeiate.