Reînflorirea Bisericii „Trei Ierarhi“

Dacă, mai ales în vremea lui Petru Rareș, Moldova a dat măsura creativității efervescente și rafinamentului artistic, timp în care s-au împodobit ctitoriile rareșiene și cele ale lui Ștefan cu veșmânt cromatic strălucitor, aidoma fânețelor înflorate de pe pajiștile montane, conferindu-li-se unicitatea capodoperelor, peste aproape un veac, în Iașii ce erau capitala principatului moldovenesc, un alt domn, la fel de dornic de a izvodi frumuseți nepereche, a mizat pe virtuțile de expresivitate ale pietrei cioplite. Este vorba de Vasile Lupu, principele cel ziditor de așezăminte și instituții cu rol de fundamente ale vieții naționale. „Trei Ierarhi” și „Golia” sunt testimoniile acestor aspirații împlinite.
Barocul „Goliei”, ctitorie vasiliană, reprezintă sinteza fericită și armonioasă dintre viziunea italică, al cărei exponent a fost Bramante, și cea constantinopolitană. Cupolele și acoperișul sunt inspirate, în croiala lor, de Bizanțul invențiunii baroce, pe când trupul din piatră al bazilicii, cu ai săi contraforți monumentali, măiestru sculptați, respiră măreția zidirilor din Italia. Biserica „Trei Ierarhi”, înălțată între 1635 și 1639, deși nu lipsită de o anume monumentalitate, se impune privitorului îndeosebi prin silueta de chivot, unul din piatră modelat cu har de bijutier, căruia Dumnezeu i-a sădit în suflet, minte și mâini iscusința de plăsmuiri cântătoare a pietrei. Broderia e cu adevărat măiastră, țesută parcă în atelierele de tapiserie de la Putna, în care s-a dat la iveală Acoperământul de Mormânt al Mariei de Mangop. Toate au fost chemate să se împreuneze spre a săvârși minunăția. Cuvântul acesta nu-i defel nepotrivit, și cu atât mai puțin exaltat. Oameni cu simțul realității și bună cunoaștere a lucrurilor s-au simțit cu îndreptățire mișcați când au dat cu ochii de această superbă caligrafie în piatră, cu al său chip de biserică. Dintre cei vechi sunt de menționat călugărul sirian Paul de Alep, turcul Evlia Celebi și italianul Marcu Bandinus. Elogiile lor spontane s-au înscris sub semne exclamatorii. Celebi nota, adânc impresionat, că „nu poate fi descrisă nici cu graiul, nici cu pana…” Astfel de remarci au curs apoi râuri, râuri.
Zidirilor din piatră ale bisericii li s-a adăugat, prin tipografia înființată în mănăstire, prin Școala Vasiliană și mai târziu prin Școala Preparandală, odată cu legarea de acest lăcaș a mitropoliților Varlaam și Dosoftei, a lui Hasdeu, Eminescu, Creangă, Maiorescu, făptuirea cea roditoare a spiritului. Găzduirea la „Trei Ierarhi” a moaștelor Cuvioasei Parascheva, existența în lăuntrul bisericii a rămășițelor pământești ale lui Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza au sporit însemnătatea sfântului lăcaș și l-au transformat într-o necropolă națională. Dar pe cât de admirată a fost Biserica „Trei Ierarhi”, pe atât de multe primejdii i-au amenințat dăinuirea. Turcii au deposedat-o de foița de aur ce-o făcea să lucească ca soarele la asfințit ori precum luna plină daurită. În 1802, zidirea Bisericii „Trei Ierarhi” a fost distrusă de un cutremur, iar în 1827 a căzut pradă unui pustiitor incendiu. În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, viața monahală și-a frânt cursul și firul avea să fie reînnodat după 1989. Între 1882 și 1904, Ansamblul „Trei Ierarhi” a fost restaurat, dar autorul proiectului, francezul Lecomte de Nouy, s-a îndepărtat prin soluția adoptată, înlăturarea frescei și modificarea turlelor, de tiparul original. Între 1958 și 1960 au fost refăcute de statul român Sala Gotică și Biserica. Peste câteva decenii au fost necesare alte lucrări. Efectele trecerii anilor au fost atât de profunde, că însăși existența întregului complex monastic s-a aflat în ultima vreme în pericol de moarte, în cazul în care nu se acționa grabnic. După 1990, în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au întreprins numeroase demersuri pentru salvarea sfântului lăcaș și redarea strălucirii sale de odinioară. Abia după anul 2000 s-a reușit, într-o primă etapă, consolidarea edificiului, refacerea acoperișului și restaurarea registrului superior al paramentului. Abia în 2012, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, și la 370 de ani de la Sinodul de la Iași, s-au finalizat migăloasele și pretențioasele lucrări. S-a întâmplat grație strădaniilor Înaltului Teofan, obștii monahale conduse de arhimandritul Horia Nechifor și constructorului, S.C. Construcții 1, director Alexandru Marian, care a apelat la fonduri proprii, consimțind să-și recupereze ulterior investiția.
Acum, Biserica „Trei Ierarhi”, expresia sublimă a „aristocratismului” moldovenesc, se înfățișează privitorului în întruchiparea sa majestuoasă din piatră, ce înflorește, cântă, se bucură. Ne farmecă cu lumina de izvor neînceput al frumuseții veșnic mirositoare.
(sursa: Ziarul Lumina, iseiGrigore Il)