Liga I

Reîncepe balul cu un meci tare: Steaua – Vaslui



Steliștii vor avea un început de retur dificil în fața celor de la FC Vaslui
Steliștii vor avea un început de retur dificil în fața celor de la FC Vaslui

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuș, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că echipa „roș-albastră” are nevoie de victorie în meciul din prima etapă a returului Ligii I, în compania formației FC Vaslui, pentru a avea liniștea necesară pregătirii următoarelor partide. „Toate meciurile vor fi foarte importante în acest retur de campionat. Vaslui este un adversar puternic, o echipă disciplinată tactic. Are un joc agresiv și jucători de gabarit care pot câștiga duelurile unu la unu. Sper să găsim soluțiile necesare să câștigăm. Sunt convins că FC Vaslui va veni aici să joace. Nu cred că vor veni să joace la egal. Eu însă mă gândesc doar la victorie. Și trebuie să se întâmple așa. Trebuie tratat foarte serios meciul”, a spus Marius Lăcătuș.
Lăcătuș a precizat că a avut o întrevedere, joi, cu suporterii steliști pentru a-i convinge pe aceștia să susțină echipa și să nu se mai concentreze pe nemulțumirile legate de conducerea clubului. „Vom vedea cum se vor comporta suporterii mâine seară (n.r. – vineri seară). Eu mi-am exprimat dorința față de ei să susțină echipa. Rămâne de văzut dacă am fost sau nu convingător. A fost o discuție și am stabilit să rămână între noi. Nemulțumirile pe care le au față de oameni din conducere se răsfrâng asupra echipei, astfel se poate deteriora atmosfera. Sper ca ei să înțeleagă acest lucru”, a mai spus Lăcătuș.
Steaua întâlnește, vineri, de la ora 20.45, pe teren propriu, formația FC Vaslui, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii I.
Craiova merge la Iași să câștige Finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, consideră că adversara din prima etapă a returului, Poli Iași, este, „teoretic”, o echipă de bătut, dar consideră că gruparea olteană va avea un meci foarte greu.
„Teoretic, Poli Iași e o echipă de bătut, dar va fi foarte greu. O echipă cu jucători cu experiență, o echipă cu un antrenor foarte bun și care va încerca să ne surprindă, sunt convins de acest lucru. S-au schimbat multe la ei, nu mai au nicio legătură cu echipa din tur, este o altă stare de spirit, un alt drum. Și pentru ei e o presiune foarte mare. Va fi un meci foarte greu pentru noi, pe care sper să-l câștigăm. Vedem vineri dacă Iașiul e o echipă tare sau nu, sperăm că nu, deși mi-e teamă”, a declarat, joi, Adrian Mititelu.
Partida Poli Iași – Universitatea Craiova, contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii I, se va disputa, vineri, cu începere de la ora 19.00.



Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului