Reîncep activitățile de la Biroul Francez

Biroul francez
Biroul francez

Miercuri, 3 octombrie 2018, de ora 18.00, Biroul Francez își reia activitatea în cadrul proiectului „După-amiezile francofone – francofonia în comunitate”, proiect susținut de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Consiliul Județean Suceava și Asociația Seniorilor Bucovineni.
Francofonii și francofilii suceveni sunt invitați la o scurtă trecere în revistă a activităților desfășurate și apoi la film: „Comme un chef”.
Produs în 2012 și regizat de Daniel Cohen, filmul are în rolurile principale pe Jean Reno și Michaël Youn, fiind o invitație de a pătrunde în universul unei afaceri, care pentru a rezista, implică talent, dăruire, emoție și efort. Intrarea este liberă.

Recomandări

Francophonie – Voyage au cœur des mots: o săptămână dedicată limbii și culturii franceze la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Cezar Ouatu, „Globariciu”, „Micul Prinț”, „Rinocerii” și „Dealurile Californiei”, pe scena teatrului sucevean, în luna martie

Stéphane Balmino, invitat la „Cântărețul lunii”, activitate online organizată de Alianța Franceză din Suceava