Adopția câinilor comunitari din adăpostul din Lunca Sucevei se va face de acum încolo numai cu aprobarea primăriei în baza unui formular prin care se stabilesc condițiile și documentele necesare. Măsura a fost inclusă în raportul privind gestionarea câinilor fără stăpân aprobat în ultima ședință a Consiliului Local și a fost luată în urma numeroaselor reclamații potrivit cărora mulți dintre câinii adoptați de persoane din municipiul Suceava au revenit din nou pe străzi. Prin raportul respectiv au fost stabilite de asemenea și măsuri noi privind accesul persoanelor în adăpostul de câini. „În ultima ședință a Consiliului Local s-a aprobat un raport privind gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Suceava. Acest raport vine ca urmare a faptului că sunt foarte multe adopții făcute în ultima perioadă de către persoane care locuiesc la bloc, iar la verificările noastre din teren alături de medicul din adăpost și de Poliția Locală am constatat că acei câini care au fost adoptați au ajuns din nou pe străzi. De acum încolo orice adopție internă se va face numai cu acordul primăriei. Totodată, în adăpostul din Lunca Sucevei se va întări paza, urmând ca pe timp de noapte să avem doi paznici, iar ziua unul. Persoanele care vor veni să adopte un câine vor fi legitimate și trecute într-un registru. Ne luăm măsuri de siguranță pentru că primăria plătește unei firme private pentru capturarea câinilor de pe străzi și nu trebuie să existe riscul ca acei câini să ajungă din nou pe domeniul public dacă vor fi adoptați”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.