Profesorii trebuie să aibă o ținută morală demnă, în concordanță cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentație decentă și un comportament responsabil, fiindu-le interzis să desfășoare acțiuni cae pot afecta viața intimă, privată și familială a elevilor, conform unui proiect, informează Mediafax.Proiectul privind Regulamentulul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, pus în dezbatere publică, vineri, de Ministerului Educației, prevede că personalul din învățământul preuniversitar trebuie să îndeplinească condițiile de studii cerute de postul ocupat, să fie apt din punct de vedere medical și să fie capabil să relaționeze cu elevii, părinții și colegii. De asemenea, profesorii trebuie să aibă o ținută morală demnă, în concordanță cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentație decentă și un comportament responsabil.Personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia, dar și să aplice pedepse corporale, precum și să agreseze verbal, fizic sau emoțional elevii și/sau colegii. În plus, personalul din învățământul preuniversitarare este obligat să vegheze la siguranța elevilor, în incinta unității de învățământ, pe parcursul desfășurării programului școlar și a activităților extracurriculare extrașcolare.





