Utilizarea parcărilor subterane din centrul Sucevei va fi gratuită, dar numai pentru un anumit interval de timp. Acesta urmează să fie stabilit exact într-un regulament la care se lucrează începând de săptămâna aceasta, după cum a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu:
“Începând de luni am început să lucrăm la un regulament privind accesul în parcare și staționarea acolo a autovehiculelor. Sper ca în două-trei luni să fie finalizat, vom vedea cum se procedează și în alte orașe. Am spus de la bun început că în primele două-trei ore staționarea în parcare să fie gratuită, după care ce depășește această perioadă să se taxeze, astfel încât să nu transformăm parcările subterane în garaje”.
Parcările subterane din centrul Sucevei ar putea fi date în folosință chiar de la finele acestui an, deși termenul lor de finalizare este primăvara anului 2013.
Necesitate
Regulament pentru ca parcările subterane din centrul Sucevei să nu devină garaje
