Reglementările privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social ar putea fi scoase din Legea dialogului social, Ministerul Muncii punând în dezbatere publică un proiect de lege a CES, care prevede și că MMFPS va face propunerile privind reprezentanții societății civile în Consiliu.
Potrivit proiectului de lege privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social (CES), această instituție publică este de interes național, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului civic la nivel național dintre organizațiile patronale, organizațiile sindicale și reprezentanți ai societății civile organizate.
În prezent, organizarea și funcționarea CES este reglementată prin Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social.
„Prin prezenta lege se propune reglementarea distinctă a organizării și funcționării Consiliului Economic și Social, fiind abrogate prevederile corespunzătoare din Legea nr. 62/2011 – legea dialogului social”, precizează inițiatorii proiectului în nota de fundamentare ce însoțește documentul supus dezbaterii publice.
De asemenea, proiectul inițiat de Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) prevede elaborarea unei proceduri pentru desemnarea reprezentanților societății civile în CES, aprobată prin ordin al ministrului Muncii.
Plenul CES ar urma să fie constituit din 45 de membri, incluzând președintele și vicepreședinții, desemnarea membrilor urmând să fie făcută astfel: 15 membri numiți de confederațiile patronale reprezentative la nivel național, 15 membri numiți de confederațiile sindicale reprezentative la nivel național și 15 membri reprezentând societatea civilă, numiți prin decizie a premierului, la propunerea MMFPS, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizațiilor pentru protecția consumatorilor, comunității științifice și academice, organizațiilor de agricultori, organizațiilor de pensionari, organizațiilor comunităților locale, asociațiilor care reprezintă familia și persoanele cu dizabilități și al altor organizații neguvernamentale cu activități în domeniile de competență ale CES.
„În acest sens, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale va elabora o procedură de selecție a reprezentanților societății civile aprobată prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale. Fiecare confederație sindicală și patronală reprezentativă la nivel național are de drept câte un loc în Consiliul Economic și Social. Repartizarea celorlalte locuri disponibile pentru fiecare parte se face prin consens, iar în caz de dezacord, prin vot”, se arată în proiect.
Proiectul de act normativ mai stabilește că CES va fi consultat obligatoriu de către inițiatorii proiectelor de acte normative din domeniul său de competență.
Domeniile de competență ale CES sunt politicile economice, politicile financiare și fiscale, relațiile de muncă, protecția socială și politicile salariale, agricultura, dezvoltarea rurală și protecția mediului, protecția consumatorului și concurență loială, cooperația, profesiile liberale și activitățile independente, drepturile și libertățile cetățenești, administrația publică și ordinea publică, politicile în domeniul sănătății, dar și educația, cercetarea și cultura.
CES este organism consultativ pentru Parlamentul și Guvernul României, având ca atribuții avizarea actelor normative din domeniile de competență, elaborarea, la solicitarea Executivului, a Parlamentului sau din propria inițiativă, de analize și studii privind realitățile economice și sociale, semnalarea apariției unor fenomene economice și sociale care impun elaborarea unor noi acte normative și urmărirea îndeplinirii obligațiilor ce decurg din Convenția nr. 144/1976 a Organizației Internaționale a Muncii privitoare la consultările tripartite destinate să promoveze aplicarea normelor internaționale ale muncii.
Documentul mai stabilește că CES va fi obligat să analizeze proiectele de acte normative primite și să transmită avizul său în termen de maximum șapte zile lucrătoare de la primirea solicitării, în caz contrar inițiatorul având dreptul să transmită proiectele de acte normative spre adoptare fără avizul CES, cu menționarea acestei situații.
Mandatul plenului CES va fi de patru ani, iar mandatul membrilor plenului poate fi reînnoit.
„Consiliul Economic și Social se consideră legal constituit la data validării a cel puțin 24 de membri, cu condiția ca fiecare parte să fie reprezentată de cel puțin opt persoane. Până la data constituirii unui nou Consiliu Economic și Social, consiliul anterior își continuă activitatea”, prevede proiectul.
Plenul CES se va întruni săptămânal în sesiuni ordinare, dar și în sesiuni extraordinare, la cererea biroului executiv ori a cel puțin unei treimi din numărul membrilor.
Dezbaterile în plen trebuie să se desfășoare în prezența a cel puțin 24 de membri, cu condiția ca fiecare parte să fie reprezentată de cel puțin opt persoane.
Biroul executiv al CES va fi alcătuit, dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, din președinte, trei vicepreședinți și câte un membru din fiecare parte, funcția de președinte urmând să fie asigurată prin rotație de fiecare parte, cu respectarea duratei fiecărui mandat.
De asemenea, în structura Consiliului vor fi organizate comisii de specialitate permanente sau temporare. Comisiile de specialitate permanente sunt: pentru dezvoltare economică, competitivitate și mediu de afaceri, pentru incluziune socială și protecție socială, pentru relațiile de muncă și politică salarială, pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, pentru educație, formare profesională, sănătate și cultură, pentru protecția consumatorului și concurență loială, petru cooperație, profesii liberale și activități independente, pentru drepturi și libertăți cetățenești și pentru administrație publică și ordine publică.
Proiectul de lege mai prevede că CES va avea buget propriu, care face parte din bugetul de stat.
„Pentru activitatea desfășurată, membrii CES primesc o indemnizație în cuantum de 20 la sută din cuantumul indemnizației stabilite pentru președinte. Pentru activitatea desfășurată, membrii comisiilor de specialitate permanente care nu au calitatea de membru al CES și au dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de până la 10 la sută din cuantumul indemnizației stabilite pentru președinte”, se mai arată în proiectul ce mai prevede că valoarea indemnizațiilor va fi stabilită de plenul CES, cu încadrarea în sumele aprobate prin buget cu această destinație.
Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea CES va fi în dezbatere publică până în 18 noiembrie.