Reglări de conturi

Că, după câștigarea alegerilor, prima grijă a învingătorilor este rezumabilă prin zicerea cinică „scoală-te tu, să mă așez eu” n-ar fi de mirare: în America are chiar statut de lege: după instalare, și Președintele, și noul guvern rad tot, pe criterii subînțeles politice: „tabula rasa” în statele de funcțiuni – dar până la un anumit nivel, dinainte precizat. La vremuri noi, oameni noi! Învinșii mioritici au de trecut și o a doua punte a suspinelor, fiindcă dincolo de mazilirile dictate de adversari își încep propria campanie de „resetare” prin excluderi, fie directe, fie prin recurgerea la soluția ceva mai elegantă a „demisiei de onoare”. E-un bun prilej pentru reglarea de conturi, pentru reconfigurări ale ierarhiilor și re-evaluări de cadre, excluderea ori marginalizarea „pentru binele partidului” (care și-a asumat și a susținut „în orb” nu improbabila, ci evident imposibila candidatură la prezidențiale!) ascunzând din moși strămoși același „scoală-te tu, să mă așez eu”. Și aici avem tradiție – destul să răsfoim documentele de arhivă. Două au fost ședințele consacrate de Secretariatul CC al PMR excluderilor: în martie 1950 și în mai 1962. Prima (condusă de un Dej strâns și incomod flancat de Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Chișinevschi) a dat cu parul, a doua (în care Dej era stăpân pe situație) se dregea busuiocul. Ca urmare a verificărilor, în 1950 au fost excluși din partid taman scriitori ce s-au arătat total devotați cauzei: Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Eusebiu Camilar, Victor Tulbure, Lucia Demetrius, Mihu Dragomir, Al. Kirițescu ș.a. Ana Pauker a arătat că asta nu-i cine știe ce nenorocire, doar și în Uniunea Sovietică sunt scriitori nemembri de partid – de pildă, Ilya Ehrenburg, așa că… Ceea ce, într-un fel, era adevărat, câtă vreme, deși exclus din partid, Mihai Beniuc a ajuns președintele Uniunii Scriitorilor, iar Ion Jalea, la fel de exclus, președinte la Uniunea Artiștilor Plastici, ambii funcționând apoi o veșnicie în respectivele posturi. După 12 ani, Dej izbutise să schimbe substanțial garnitura de conducere a PMR, schimbase și numele organului de conducere, din Secretariat, în Birou Politic și a socotit că-i momentul să readucă în discuție – evident, în altă lumină – situația celor excluși. Conform tacticii obișnuite, Dej conducea ședința de așa manieră încât propriile sale decizii să pară a fi emanație a întregului Birou, el doar sancționând o hotărâre colectivă. Drept pentru care, fiecare se străduia să intuiască la vreme intenția primului secretar, urmând să-i cânte sârguincios în strună. Au greșit-o în cazul Zaharia Stancu. Dej l-ar fi vrut reprimit în partid, dar a-nceput, derutant, cu remarca „Stancu a avut niște contacte cu organele burghezo-moșierești”. Atâta le-a trebuit cățelandrilor să se dezlănțuie! Ceușescu: „Stancu a fost agent al Siguranței. Noi avem și ce a dat (citiți: „turnat”) el.” Bodnăraș: „A lucrat ca agent al Siguranței”. Ceaușescu revine: „A fost efectiv agent de Siguranță până după 23 august. Avem documente în acest sens.” Drăghici: „Figurează pe state (de plată, n.n.) ca agent.” Din nou, Ceaușescu: „Chiar de când era elev a început…” Primul care a dovedit fler și nas de copoi, intuind intenția lui Dej, a fost, cum era de așteptat, Maurer: „Stancu a avut, totuși, o orientare democratică, iar pe mine, nu m-a turnat.” Repede, s-au re-orientat ceilalți, simțind că, pare-se, altfel bate vântul. Răutu: „Activitatea lui a fost pozitivă” – etc. etc. Până la urmă, s-a hotărât ca anumite personalități marcante (inclusiv Stancu) să fie primite direct de Biroul Politic. Încălcarea Statutului se făcea tot cu „argumentul Ehrenburg”, adică, „așa-i și-n Uniunea Sovietică”, doar cosmonautul Titov a fost primit direct de către Prezidiul CC al PCUS!
La noi și-n vremurile noastre, în timp ce unii pleacă de la PSD pe ușa din dos, Oprea a ajuns peste noapte, în vremuri de restriște, nu numai membru, ci chiar… vicepreședinte! Ce boacănă! Dej s-a arătat mult mai abil: vor intra sau re-intra în rândurile membrilor PMR, mai devreme sau mai târziu ( „să ceară ei”, iar cererile, convingător ticluite, să fie publicate în presă!) Ralea, Codarcea, Nenițescu, urmând a fi tatonați Ionescu-Sișești, Horia Hulubei, Țițeica, Bădărău, Arghezi (!), Demostene Botez, G. Călinescu, Jalea, Ion Dumitrescu ș.a. Dej chiar i-a telefonat lui G. Călinescu, care i-a confirmat că se consideră „un ostaș al partidului.” Era perioada în care PMR se dumirise că, vorba lui Chișinevschi, „nu poți construi numai cu oameni care au doar calitatea că sunt cinstiți, trebuie să fie și pricepuți.” Ce n-aș da să văd, publicată în presă, cererea de primire în PSD a cinstitului și priceputului Oprea!